Moldovenii care au lucrat în Canada și Moldova vor putea primi pensii din ambele țări

Moldovenii care au lucrat în Canada și Moldova vor putea primi pensii din ambele țări

Moldovenii care au lucrat legal în Canada și în Moldova vor putea beneficia de pensii din ambele țări. Acordul privind securitatea socială, semnat vineri la Ottawa, prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate, inclusiv cele cauzate de accidente de muncă sau boli profesionale, precum și pensiilor și indemnizațiilor de urmaș. Simultan a fost semnat și Aranjamentul administrativ pentru implementarea acordului, transmite IPN.

Acordul permite exportul pensiei și totalizarea perioadelor de cotizare efectuate atât în Republica Moldova, cât și în Canada. Astfel, dacă o persoană nu îndeplinește stagiul minim de cotizare necesar pentru obținerea unei pensii în unul dintre state, aceasta va putea primi o pensie proporțională cu contribuțiile achitate în ambele țări.

„Diaspora moldovenească din Canada este una activă și consolidată, iar prin acest acord ne asigurăm că munca și contribuțiile lor sunt recunoscute și protejate. Este un pas important prin care consolidăm legătura cu cetățenii noștri din afara țării și le oferim mai multă siguranță pentru viitor”, a declarat ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru.

După semnare, Republica Moldova și Canada vor iniția procedurile interne necesare pentru ratificarea documentului. Aranjamentul administrativ va intra în vigoare concomitent cu acordul și va rămâne aplicabil pe întreaga durată de valabilitate a acestuia.

Anunțuri de pe piatasud.md

Potrivit MMPS, Moldova a încheiat acorduri în domeniul securității sociale cu 20 de state, dintre care 18 sunt deja aplicabile pentru stabilirea drepturilor sociale.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru