Înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară poate fi făcută online, începând cu 5 octombrie 2026. Agenția Servicii Publice a lansat un nou serviciu electronic destinat cetățenilor care dețin o semnătură electronică activă și sunt proprietari ai unei locuințe.
Prin noul serviciu, cetățenii își pot înregistra domiciliul permanent sau reședința temporară la adresa unui imobil propriu, fără să se deplaseze la un ghișeu ASP. Serviciul este disponibil pe pagina web a Agenției Servicii Publice, în aplicația mobilă EVO și pe portalul evo.gov.md.
Proprietarul poate solicita online atât înregistrarea proprie, cât și a copiilor minori, dar și radierea persoanelor terțe de la adresa locuinței.
Cine poate utiliza serviciul
Cererea poate fi depusă online dacă solicitantul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- deține un buletin sau o carte de identitate valabilă;
- este proprietar sau coproprietar al unei locuințe din Republica Moldova;
- dreptul de proprietate este înregistrat în Registrul bunurilor imobile;
- adresa imobilului este înregistrată și verificată în Registrul de stat al unităților administrativ-teritoriale și al adreselor.
Datele sunt verificate automat de sistem.
Cum se depune cererea
Pentru a utiliza serviciul, solicitantul trebuie să:
- acceseze evo.gov.md și să caute serviciul „înregistrare la domiciliu”;
- se autentifice prin MPass, folosind semnătura electronică;
- verifice datele personale și să selecteze adresa imobilului;
- aleagă tipul de operațiune – înregistrare la domiciliu, reședință temporară sau radierea persoanelor terțe;
- semneze cererea electronic prin MSign;
- achite serviciul prin MPay;
- confirme depunerea cererii și să descarce confirmarea primită.
După examinarea și acceptarea solicitării, cetățeanul primește o notificare prin e-mail, iar noua adresă poate fi verificată în Cabinetul personal EVO.
O persoană care deține mai multe imobile poate alege oricare dintre acestea pentru înregistrarea domiciliului sau a reședinței temporare. Totodată, o singură cerere poate include înregistrarea solicitantului, a copiilor minori și radierea persoanelor terțe. Fiecare cerere se referă însă la o singură adresă.
Ce se întâmplă în cazul copiilor minori
Părintele poate solicita în aceeași cerere și înregistrarea copiilor minori, dacă părinții sunt căsătoriți și înregistrați oficial, iar copiii cu vârsta de peste 14 ani dețin un act de identitate valabil.
Tipul înregistrării și termenul reședinței temporare pentru copil trebuie să coincidă cu cele ale părintelui. În acest caz, minorii sunt radiați automat odată cu părintele.
În ceea ce privește radierea persoanelor terțe, proprietarul unic poate solicita online radierea tuturor persoanelor înregistrate la adresa respectivă. Coproprietarul poate radia online doar persoanele înregistrate înainte de dobândirea cotei-părți din locuință. Pentru radierile ulterioare este neces acordul tuturor coproprietarilor, iar procedura se efectuează la ghișeu.
ASP atenționează că proprietarii sau copiii acestora care dețin buletine de identitate în format de card bancar, emise în perioada 7 martie 2013 – 31 martie 2025, trebuie să țină cont de un aspect important.
Utilizarea serviciului electronic pentru înregistrarea la domiciliu sau reședința temporară va duce la anularea automată a actului de identitate actual. În acest caz, va fi necesară solicitarea unei noi cărți de identitate la un oficiu ASP, conform procedurii standard.