ODA relansează apelurile de granturi 2026: 300 de milioane de lei pentru IMM

ODA relansează apelurile de granturi 2026: 300 de milioane de lei pentru IMM

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova și al partenerilor de dezvoltare, anunță relansarea apelurilor de granturi aferente programelor și instrumentelor de suport financiar nerambursabil gestionate de instituție, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

În anul curent, pentru instrumentele de suport financiar nerambursabil destinate finanțării IMM, este prevăzut un buget de 300 milioane lei. Astfel, ODA relansează apeluri de finanțare în cadrul următoarelor programe:

Mneționăm că fondurile sunt acordate din bugetul de stat, din fondurile Uniunii Europene prin Agenda de Reforme, precum și de partenerii de dezvoltare - Grupul Banca Mondială, Proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova” (SBC) - „Creșterea rezilienței energetice a IMM-urilor din Republica Moldova”, implementat de GIZ și ODA, finanțat de Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și Guvernul Elveției. În acest context, ODA încurajează antreprenorii să aplice la programele și instrumentele pe care le gestionează.

Pe parcursul anului 2025, 810 proiecte investiționale au fost aprobate spre finanțare prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, în valoare totală de 346,4 milioane de lei. Acest sprijin a generat investiții planificate în sumă de peste 652,83 de milioane de lei în economia națională.

Anunțuri de pe piatasud.md

Din totalul beneficiarilor, 534 de proiecte au fost finanțate din bugetul de stat, 158 au primit sprijin din partea Uniunii Europene prin proiectul „Uniunea Europeană pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii”, iar 111 de proiecte au fost susținute prin Programul finanțat de Guvern și Grupul Banca Mondială. Totodată, șapte companii beneficiază de suport prin programul „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, și implementat de GIZ, ADA și SFPL în Moldova.

Pentru mai multe informații despre programele de suport antreprenorial, vizitați site-ul oficial www.oda.md sau contactați Centrul de Consultare ODA la numărul de telefon: 022 22 57 99.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru