Președinta Maia Sandu a anunțat că a semnat legea prin care pensia minimă pentru persoanele care au contribuit la Fondul de pensii timp de 40 de ani sau mai mult, începând cu luna mai va crește la 3.300 de lei.
Totodată, șefa statului a discutat cu Guvernul despre indexarea tuturor pensiilor cu 10% în acest an, pentru a sprijini pensionarii în fața creșterii prețurilor.
„Această lege vine în special să ajute oamenii în vârstă care au muncit zeci de ani, dar au avut salarii mici, iar pensia lor a fost până acum insuficientă. Acum aceasta va crește. Pentru celelalte categorii de pensionari, am discutat cu Guvernul și mărirea pensiei va fi de 10%”, a declarat Maia Sandu într-un mesaj video postat pe rețelele de socializare.
Măsurile vin în contextul eforturilor autorităților de a sprijini persoanele vârstnice și de a asigura un trai mai decent pentru pensionari. Menționăm că în ultimii ani, pensiile minime din Republica Moldova au crescut de la 1180 de lei la 2800 de lei, iar pensia medie s-a dublat de la 2000 de lei la 4000 de lei.