PAS îl propune pe Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

PAS îl propune pe Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova

Igor Grosu a anunțat că îl va propune pe Alexandru Munteanu pentru funcția de prim-ministru, după validarea mandatelor de deputat de către Curtea Constituțională și convocarea primei ședințe a Parlamentului de către Președinta Maia Sandu. Potrivit formațiunii, desemnarea oficială a candidatului va avea loc după constituirea fracțiunilor parlamentare și consultările cu șeful statului.

Cine este Alexandru Munteanu

Alexandru Munteanu este economist, profesor universitar și om de afaceri moldovean, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul investițiilor, dar și pentru implicarea în proiecte educaționale și culturale internaționale. Este fondatorul companiei 4i Capital Partners și președintele Alianței Franceze din Republica Moldova.

Deși nu a fost o figură publică activă în viața politică, Munteanu are o carieră impresionantă în domeniul economic și academic. Născut la 20 ianuarie 1964, în Chișinău, el a absolvit studii universitare în fizică și a lucrat la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe a Moldovei. Ulterior, a devenit lector conferențiar la Universitatea Tehnică a Moldovei, unde a predat Bazele Teoretice ale Electrotehnicii și a ocupat funcția de prodecan al Facultății Internaționale.

După crearea Băncii Naționale a Moldovei, Alexandru Munteanu a fost numit șef al Secției Operațiuni Valutare, apoi director adjunct al Departamentului Relații Externe. A predat disciplina Bănci și Finanțe la ULIM, iar mai târziu a urmat studii postuniversitare la Columbia University din New York, specializându-se în relații internaționale, bănci și finanțe. După absolvire, a activat la Banca Mondială din Washington, D.C.

După revenirea în țară, în 1997, Munteanu a fost director adjunct al Centrului de Investigații Strategice și Reforme (CISR), iar ulterior director al reprezentanței Fondului American de Investiții WNISEF. De-a lungul carierei, a fost membru sau președinte al consiliilor de administrație ale mai multor întreprinderi din Republica Moldova și Ucraina.

Începând cu 2007, a condus Departamentul de Investiții Directe al companiei Dragon Capital (Ucraina), iar în 2016 a fondat 4i Capital Partners, o companie de investiții activă în Europa de Est.

Anunțuri de pe piatasud.md

De asemenea, a fost membru și co-președinte al Consiliului de Afaceri pe lângă Pactul de Stabilitate (Viena, Austria) și președinte al Consiliului de Patroni al școlii internaționale Pechersk School International (PSI) din Kyiv, acreditată International Baccalaureate (IB).

Pentru meritele sale, în anul 2006, statul francez i-a conferit titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare (Légion d’Honneur).

Începând cu 2007, a condus Departamentul de Investiții Directe al companiei Dragon Capital (Ucraina). În 2016, a fondat 4i Capital Partners, companie de investiții cu activitate în Europa de Est. A fost membru și ulterior co-președinte al Consiliului de Afaceri pe lângă Pactul de Stabilitate (Viena, Austria), precum și membru și președinte al Consiliului de Patroni al școlii internaționale Pechersk School International (PSI) din Kyiv, instituție acreditată International Baccalaureate (IB).

„Moldova are nevoie de cât mai mulți oameni bine pregătiți, cu experiență economică vastă, care să conducă efortul de aderare la UE și dezvoltare economică. Îi mulțumim domnului Munteanu, cu o carieră impresionantă, că a ales să se implice când țara are nevoie”, se arată în mesajul lui Igor Grosu.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru