piatasud.md

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de pensii majorate

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de pensii majorate
MOLDPRES

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de pensii majorate. Un proiect de modificare a Legii privind sistemul public de pensii a fost examinat la ședința Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, transmite MOLDPRES.

Documentul prevede majorarea pensiei pentru limita de vârstă de la 2777,86 de lei la 3300 de lei lunar pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani. Proiectul de lege vine să sprijine pensionarii care, deși au avut o activitate îndelungată, primesc pensii mici din cauza salariilor plătite insuficient. Printre aceștia se numără persoanele care au activat în educație, agricultură, asistență socială și alte sectoare esențiale ale economiei.

Beneficiarii de pensii din această categorie vor putea fi identificați în Sistemul Informațional „Protecția Socială”, gestionat de Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Respectiv, pensiile acestora vor fi majorate din oficiu, fără ca persoanele să depună cerere la casele teritoriale de asigurări sociale.

Proiectul a fost avizat astăzi și de către Guvern.

„Această inițiativă a președintei Maia Sandu vine să rezolve o problemă gravă pentru acei vârstnici care au lucrat o perioada foarte lungă, dar pensia era încă foarte mică. Mă bucur că am ajuns să realizăm acest deziderat al cetățenilor”, a declarat premierul Dorin Recean la ședința Guvernului.

Potrivit datelor furnizate de CNAS, în luna noiembrie 2024 au fost identificate 30 505 persoane cu stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani, care primesc o pensie de până la 3300 de lei.

Inițiativa legislativă urmează a fi propusă plenului Parlamentului spre aprobare.

Autor: Olga Mevșa