Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă monitorizarea situației epidemiologice la nivel național. În perioada 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, au fost înregistrate 2 314 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), majoritatea fiind depistate la copii. Potrivit datelor, se atestă o descreștere de 1% față de săptămâna precedentă.
În aceeași perioadă, au fost raportate:
- 363 de cazuri de gripă sezonieră, cu 40% mai multe comparativ cu săptămâna anterioară. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău – 281, urmat de Bălți – 15, Glodeni – 10, Florești și Comrat – câte 7, Ialoveni – 6, Cantemir – 4, Anenii Noi, Edineț, Orhei, Soroca și Strășeni – câte 3, Cahul, Criuleni, Dondușeni, Hâncești, Leova și Râșcani – câte 2, precum și câte un caz în Briceni, Căușeni, Cimișlia, Dubăsari, Telenești și Ungheni.
- 6 cazuri de COVID-19, în scădere cu 7 cazuri față de săptămâna precedentă. Dintre acestea, 3 cazuri au fost înregistrate la copii cu vârste între 0 și 14 ani.
De la începutul perioadei de monitorizare (29 septembrie 2025 – 4 ianuarie 2026), au fost raportate 834 de cazuri de gripă, 26 591 de cazuri de IACRS și 257 de cazuri de COVID-19.
În contextul creșterii numărului de cazuri de gripă, specialiștii ANSP recomandă respectarea în continuare a măsurilor de prevenire, precum:
- păstrarea distanței sociale
- evitarea locurilor aglomerate
- spălarea regulată a mâinilor
- respectarea igienei tusei și strănutului
- aerisirea frecventă a spațiilor închise
- purtarea măștilor în instituțiile medicale
- adresarea la medic la apariția primelor simptome
- precum și menținerea unui stil de viață sănătos.
Specialiștii menționează că prevenirea gripei începe cu informarea corectă și respectarea unor măsuri simple de protecție.
