piatasud.md

Peste 200 de judecători vor fi evaluați în 2025: Salariile celor promovați vor fi majorate

Peste 200 de judecători vor fi evaluați în 2025: Salariile celor promovați vor fi majorate
imagine simbol

Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat, în ședința plenară din 28 ianuarie 2025, lista și ordinea evaluării judecătorilor  din instanțele de drept comun de către Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor.

Lista include peste 200 de judecători, obiectivul fiind evaluarea tuturor acestora până la sfârșitul anului 2025.

Conform ordinii stabilite prin decizia CSM, primii evaluați vor fi judecătorii transferați temporar la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), apoi vor urma judecătorii transferați temporar la curțile de apel, ulterior, evaluarea va continua cu judecătorii din instanțele de drept comun, în ordinea vechimii în funcție, având prioritate cei cu vechime mai mare.

Judecătorii care vor trece cu succes evaluarea vor beneficia de o majorare a salariilor, ceea ce conferă ordinii stabilite de CSM un rol important în asigurarea echității procesului, a subliniat președintele CSM, Sergiu Caraman:

„Procesul de evaluare este foarte așteptat atât de societate, cât și de judecători, iar obiectivul principal este de a asigura transparența și eficiența în sistemul judiciar,” a spus președintele CSM.

Decizia este în concordanță cu prevederile Legii privind selecția și evaluarea performanței judecătorilor, care stipulează că evaluarea se inițiază de Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor pe baza unui plan aprobat de CSM.

ziuadeazi.md