Polițiștiii de patrulare au documentat peste 3600 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere, în zilele de odihnă.
Potrivit datelor, 53 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați în stare de ebrietate, iar 1432 au depășit limita de viteză admisă.
De asemenea, 817 conducători auto nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele semafoarelor, iar 227 circulau fără revizia tehnică anuală sau fără polița de asigurare obligatorie. Alți 569 de șoferi au fost sancționați pentru oprirea în locuri interzise, 129 pentru neacordarea priorității pietonilor, iar 470 pentru necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii. Totodată, 42 de persoane au fost sancționate pentru conducerea vehiculelor fără respectarea regulilor privind dreptul de a conduce.
În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit în 1377 de cazuri, în urma apelurilor recepționate prin Serviciul Unic 112.