Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) respinge cu fermitate informațiile apărute recent în spațiul public, potrivit cărora grănicerii din Ucraina ar avea permisiunea de a pătrunde până la 1,5 kilometri pe teritoriul Republicii Moldova pentru a urmări persoane care încearcă să evite controlul de frontieră.
Potrivit autorităților, aceste afirmații sunt false și tendențioase, iar activitatea Poliției de Frontieră se desfășoară strict în conformitate cu legislația națională și cu acordurile bilaterale în vigoare între Republica Moldova și Ucraina. IGPF subliniază că nu este admisă în niciun caz încălcarea suveranității sau integrității teritoriale a vreunui stat.
În contextul tentativelor de trecere ilegală a frontierei, instituția precizează că sunt aplicate măsuri conforme cu prevederile legale ale Republicii Moldova, fără implicarea directă a autorităților ucrainene pe teritoriul național.
De asemenea, Poliția de Frontieră dezminte și speculațiile conform cărora sistemele de supraveghere video instalate în zona de frontieră ar fi controlate de partea ucraineană sau că ar exista un acces al acestora la fluxurile video ale autorităților moldovenești.
Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să se informeze doar din surse oficiale și să evite distribuirea informațiilor neverificate care pot genera confuzie și neîncredere în societate.