Proiectul Codului privind organizarea și funcționarea Parlamentului propune ca activitatea autorităților publice locale să poată fi suspendată de legislativ în cazul în care acestea încalcă în mod deliberat Constituția sau legislația. Prevederea a stârnit reacții în cadrul consultărilor publice organizate de Comisia juridică pentru numiri și imunități, transmite IPN.
Potrivit proiectului, măsura ar putea fi aplicată și în cazul în care, prin acțiunile autorităților publice locale, este pusă în pericol integritatea teritorială, securitatea națională sau ordinea de drept. Astfel, la propunerea Guvernului, Parlamentul va examina cazul și va decide asupra suspendării activității autorităților publice locale.
Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, a declarat că această prevedere oferă, practic, puterii executive posibilitatea de a dizolva autoritățile publice locale, ceea ce ar însemna anularea votului exprimat de cetățeni la nivel local. Expertul, care este și director al asociației „Inițiativa pentru Pace”, a propus retragerea acestui articol din proiect.
Expertul asociat al asociației, Igor Gîrlea, a precizat că articolul are formulări ambigue și încalcă principiul separației puterilor în stat. Potrivit lui, în forma propusă nu sunt clar definite limitele acestor intervenții. El a adăugat că prevederea contravine principiilor din Carta Europeană a Autonomiei Locale.
Directorul executiv al Congresului Autorităților Locale din Moldova, Viorel Furdui, a menționat că este necesară o analiză mai profundă, din perspectivă constituțională, a acestui articol și corelarea lui cu legislația.
Vicepreședintele Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, Vasile Grădinaru, a fost de acord că este necesară o formulare mai clară a articolului, care să precizeze explicit situațiile în care aceste prevederi pot fi aplicate. Deputatul a subliniat că suspendarea activității autorităților publice locale reprezintă o măsură extraordinară, care ar trebui aplicată doar atunci când există premise reale în acest sens.
În contextul dezbaterilor pe marginea proiectului, primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a calificat prevederea care vizează administrația publică locală drept o subminare a democrației, întrucât afectează dreptul cetățenilor de a-și alege primarii, într-o țară candidată la Uniunea Europeană.