Cadrul normativ privind identificarea și înregistrarea animalelor va fi armonizat cu standardele Uniunii Europene. Parlamentul a adoptat, în lectura a doua, un proiect de lege care prevede modernizarea sistemului de evidență și monitorizare a animalelor și exploatațiilor apicole.
Noile prevederi urmăresc crearea unui mecanism eficient de urmărire a originii, circulației și statutului sanitar al animalelor pe întreg lanțul agroalimentar, precum și îmbunătățirea controlului sanitar-veterinar și gestionarea riscurilor epidemiologice.
Potrivit documentului, deținătorii de animale vor avea obligația să furnizeze datele necesare pentru înregistrarea acestora în Registrul de stat al animalelor sau în sistemul informațional „BeeProtect”. Legea stabilește termene clare pentru identificarea și înregistrarea animalelor:
- bovinele – în termen de 20 de zile de la naștere;
- porcinele, ovinele și caprinele – în termen de 60 de zile;
- familiile de albine – în termen de 45 de zile de la formare.
Totodată, sistemul „BeeProtect” va fi extins și va include informații despre exploatațiile apicole, familiile de albine și deplasarea acestora.
O altă modificare prevede extinderea accesului la datele din Registrul de stat al animalelor pentru anumite instituții și organizații autorizate, inclusiv companii de asigurări, fără acordul repetat al proprietarilor, pentru desfășurarea activităților prevăzute de lege.
Proiectul reglementează și procedurile privind transportul animalelor, precum și situațiile în care acestea nu pot fi admise pentru sacrificare. În cazul aplicării măsurilor de lichidare a focarelor de boli transmisibile, despăgubirile pentru animalele sacrificate sau afectate vor fi achitate prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), conform condițiilor stabilite de Guvern.
Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și va intra în vigoare la trei luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Începând cu 8 mai 2027, odată cu intrarea în vigoare a Legii privind sănătatea animală, va fi abrogată actuala Lege nr. 231/2006 privind identificarea și înregistrarea animalelor.