Cinci instituții de învățământ profesional tehnic, printre care și Școala Profesională din Leova, au fost premiate de Ministerul Educației și Cercetării pentru contribuția lor la dezvoltarea învățământului dual. Fiecare dintre acestea va beneficia de un sprijin financiar în valoare de 500 000 de lei.
Distincțiile au fost oferite de ministrul Dan Perciun în cadrul Galei Învățământului Dual, un eveniment ce recunoaște progresele realizate în acest domeniu. Pe lângă Școala Profesională din Leova, au mai fost premiate Școala Profesională nr. 5 din Chișinău, Școala Profesională din Hâncești, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău și Centrul de Excelență Energetică și Electronică.
„Anul trecut am avut o creștere de aproape 60% a elevilor admiși în învățământul dual. Totodată, numărul de instituții care au acceptat provocarea de a oferi aceste programe a crescut, iar în jur de 170 de companii au răspuns apelului de a accepta elevi. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără eforturile tuturor partenerilor implicați”, a declarat ministrul Dan Perciun.
Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a pus accent și pe importanța acestui model educațional, menționând că 80% dintre elevii care urmează învățământul dual rămân ulterior să lucreze în întreprinderile unde s-au format profesional.
Instituțiile premiate au fost selectate printr-un concurs desfășurat în perioada 15-31 ianuarie. Dintre cele 40 de instituții implicate în învățământul dual, 21 au depus proiecte, fiind evaluate după patru criterii: numărul total de elevi în învățământul dual, ponderea acestora în instituție, numărul de elevi noi înmatriculați și creșterea acestuia față de anul precedent.
Anul trecut, 1 650 de tineri au optat pentru această formă de studii – cu 65% mai mulți ca în 2023. După clasa a IX-a, tinerii implicați în învățământul dual au ocazia de a învăța și a munci concomitent, asigurându-se cu un loc de muncă încă de pe băncile școlilor profesionale sau a colegiilor.