Urmare a activității Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în anul 2025, la solicitarea procurorilor specializați au fost aplicate sechestre pe bani și bunuri în valoare de peste 550.000.000 lei.
Potrivit raportului public de activitate al PCCOCS pentru anul 2025, majoritatea sechestrelor aplicate țin de investigarea persoanelor pentru infracțiuni de criminalitate organizată și de spălare a banilor. În context, procuratura specializată remarcă faptul că din totalul dosarelor penale investigate, ¼ dintre persoanele condamnate au fost parte a organizațiilor criminale sau a grupurilor încadrate în astfel de sindicate.
Procurorii PCCOCS remarcă faptul că anul trecut a fost stabilită o creștere de aproape 40% a dosarelor cu privire la care urmărirea penală a fost terminată. Astfel, au fost finalizate 417 de cauze penale – de complexitate înaltă, potrivit competenței stabilite prin lege – față de 374 dosare în 2024.
Finalizarea acestor cauze penale a însemnat preponderent trimiterea lor în judecată – acolo unde procurorii continuă să reprezinte acuzarea de stat, în favoarea păgubiților în urma infracțiunilor complexe comise de învinuiți. Astfel, anul trecut acuzatorii de stat din cadrul PCCOCS au reprezentat învinuirea în fața judecătorilor în privința a peste 1800 de inculpați (aproximativ aceeași cifră ca în 2024).
Suplimentar dosarelor ce deja sunt pe rol în instanța de judecată, în 2025 au fost trimise în judecată alte peste 360 de persoane. Astfel, cea mai mare parte a acestor inculpați urmează să fie trași la răspundere penală pentru următoarele categorii de infracțiuni:
• Trafic de droguri;
• Trafic de ființe umane;
• Contrabandă.
Și, cel mai important, anul trecut acuzatorii de stat au obținut în instanța de judecată pronunțarea sentințelor în privința a peste 280 de persoane. Adăugat pedepselor cu închisoarea, grație insistențelor procurorilor PCCOCS, instanțele de judecată și curțile de apel au obligat inculpații să plătească în bugetul de stat amenzi în sumă totală de peste 7.500.000 lei. Totodată, judecătorii au satisfăcut și solicitările procurorilor specializați ca inculpații din dosarele penale trimise în judecată să achite și examinarea lor în judecată, astfel încât a fost achitată o sumă totală de peste 1.000.000 lei.
Plecarea a 12 procurori PCCOCS în contextul evaluării externe a rezultat într-o presiune mai mare pe capitalul uman disponibil
În cursul anului 2025, în contextul evaluării externe (vetting) a procurorilor specializați, 12 procurori PCCOCS au părăsit sistemul procuraturii, inclusiv din motivul complexității procedurii de evaluare. În aceste condiții, potrivit Raportului, „disproporția dintre volumul și complexitatea cauzelor penale gestionate și capacitatea reală de personal riscă să conducă la tergiversarea urmăririi penale și la diminuarea eficienței activității instituționale, fiind necesară consolidarea capitalului uman.”
Obiectivele procurorilor PCCOCS pentru 2026
Pentru activitatea din anul 2026, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) își propune în primul rând o reorganizare a instituției, atât la nivel de structură, cât și la nivel de competențe. – Toate acestea, pentru o eficiență mai mare în urmărirea penală în dosarele complexe investigate. Alte amănunte despre activitatea procuraturii specializate le puteți consulta în Raportul de activitate al PCCOCS pentru anul 2025.