Seniorii activi pot câștiga Premiul Național pentru Vârstnici. În ce constă și ce trebuie să faci

Seniorii activi pot câștiga Premiul Național pentru Vârstnici. În ce constă și ce trebuie să faci
sursa: Ministerul Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova

Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează Concursul Premiul Național pentru vârstnici “Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2025. La concurs pot participa vârstnicii de 65 ani și peste, care au realizat performanțe deosebite în domenii precum: tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale, cultural-artistic, etc.

Doritorii de a participa la concurs pot expedia dosarele până la data de 01 septembrie 2025 inclusiv. Comisia de examinare va analiza dosarele participanților la concurs şi va nominaliza premianții până la data de 26 septembrie 2025.

Dosarul trebuie să conțină:

  • numele, prenumele candidatului/ei;
  • denumirea completă a instituției/persoanei care înaintează dosarul la concurs confirmată prin semnătură (ștampilă, după caz);
  • materialele care demonstrează performanțele în domeniile specificate;
  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate a candidatului/ei;
  • o scrisoare de recomandare;
  • scurtă prezentare video (maxim un minut) va constitui un avantaj.

Materialele care demonstrează performanțele candidatului începând cu vârsta de 65 ani, pot include, dar nu se limitează la:

  • diplome, certificate sau titluri onorifice obținute;
  • articole, lucrări publicate (în presa scrisă, reviste de specialitate, publicații științifice etc.);
  • dovezi ale participării la evenimente naționale sau internaționale (expoziții, concursuri, conferințe, festivaluri);
  • scrisori de apreciere, mulțumire sau recunoaștere din partea instituțiilor, organizațiilor sau comunității;
  • fotografii relevante (din activitatea profesională, socială, civică);proiecte sau inițiative în care a fost implicat candidatul;
  • recenzii, cronici, interviuri, emisiuni sau reportaje media în care este prezentată activitatea candidatului;
  • orice alt document care reflectă contribuția semnificativă a persoanei în domeniul de activitate.

Concursul Premiul Național pentru Vârstnici este instituit de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și se acordă cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Câștigătorilor li se vor înmâna Diplome de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru Vârstnici și un premiu bănesc.

Anunțuri de pe piatasud.md

Dosarele pot fi depuse în format electronic la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.cu mențiunea Concursul național de acordare a Premiului Național pentru Vârstnici ’’Pentru o viață activă la orice vârstă’’.

Pentru consultare sau alte informații vă rugam să ne contactați la tel. 022 804 429/ 022 804 431 sau scrieți la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Regulamentul concursului îl găsiți aici.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru