Filmul „Soarele Moldovei. Începutul” aduce în prim-plan primii ani din viața lui Ștefan cel Mare, într-o perioadă plină de intrigi, comploturi și lupte pentru putere, dar și de momente care l-au format pe viitorul domnitor al Moldovei.
Filmul prezintă copilăria lui Ștefan, o perioadă în care acesta își trăiește viața cu inocență, în familie și între prieteni. Însă, odată cu urcarea pe tron a tatălui său, Bogdan al II-lea, curtea domnească devine un loc al trădărilor, iar Ștefăniță descoperă ce înseamnă lupta pentru putere și dorința de răzbunare – sentimente care îi vor marca drumul în istorie.
Proiectul cinematografic este scris și regizat de Claudia Stavrositu, având o distribuție impresionantă, din care fac parte Vladimir Andriescu, Cristian Popa, Valentina Popa, Ovidiu Usvat, Gheorghe Jindiceanu, Eric Dicu, Călin Chirilă, Bogdan Horda, Florin Aionițoaie, Constantin Pușcașu, Doru Aftanasiu, Emil Coșeru, Ioan Crețeșcu, Cosmin Panaite, Conrad Mericoffer, Ana Maria Nasurla, Luca Nidelcea, Vlad Morrazani și Florin Bârcun.
Poți vizualiza aici
Filmul reprezintă o premieră absolută în cinematografia românească, fiind realizat printr-o soluție tehnică inovatoare, care oferă noi oportunități atât realizatorilor, cât și publicului. În plus, premiera filmului vine însoțită de campania „Uită-te la soare!”, prin care 5% din prețul achiziției filmului va fi direcționat către Fundația Calea Victoriei, sprijinind accesul tinerilor la cursuri culturale gratuite.