Oficialii din Statele Unite ale Americii și Federația Rusă s-au reunit marți, 18 februarie, la Riad, Arabia Saudită, pentru a discuta posibilele soluții pentru încheierea războiului din Ucraina.
Aceasta este prima întâlnire oficială dintre cele două state după o lungă perioadă de tensiuni diplomatice. Cu toate acestea, Ucraina și țările europene nu au fost invitate să participe la discuții, ceea ce a generat critici puternice.
Negocierile s-au desfășurat într-un cadru restrâns, cu participarea ministrului de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a consilierului prezidențial rus, Yuri Ușakov, și a directorului Fondului Rus de Investiții Directe, Kirill Dmitriev, transmite dw.com
Din partea Statelor Unite au fost prezenți secretarul de stat, Marco Rubio, consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz, și trimisul special al administrației Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.
Discuțiile au vizat, printre altele, găsirea unor căi de încetare a conflictului din Ucraina.
După încheierea întâlnirii de la Riad, consilierul prezidențial rus Yuri Ușakov a anunțat că președintele Vladimir Putin va desemna negociatorii care vor participa la discuțiile cu SUA pe tema Ucrainei. Potrivit acestuia, Moscova va stabili echipa de negociere doar după ce Washingtonul va face publică lista reprezentanților săi. Ușakov a precizat că discuțiile au vizat principii generale și că în viitor vor fi formate echipe dedicate acestui proces.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat al SUA, Tammy Bruce, a explicat că întâlnirea de la Riad a fost menită să stabilească dacă Rusia este într-adevăr serioasă în ceea ce privește negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina. Ea a declarat că oficialii americani și ruși au convenit asupra mai multor aspecte esențiale: crearea unui mecanism de consultare pentru reducerea tensiunilor în relațiile bilaterale, desemnarea unor echipe de negociere de rang înalt pentru a accelera încetarea conflictului, stabilirea unor baze solide pentru cooperare viitoare pe teme de interes geopolitic comun și analiza oportunităților economice și investiționale care ar putea apărea după încheierea războiului.
Bruce a subliniat că un simplu apel telefonic sau o singură întâlnire nu sunt suficiente pentru a stabili o pace durabilă și că acest proces necesită acțiuni concrete și angajamente pe termen lung. Ea a descris discuțiile ca fiind "un pas important înainte" și a subliniat că SUA vor rămâne implicate în acest proces pentru a asigura o evoluție favorabilă și productivă a negocierilor.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat imediat, declarând că țara sa nu va recunoaște nicio înțelegere încheiată fără participarea sa. El a subliniat că astfel de discuții nu pot avea rezultate reale și a criticat excluderea Kievului din negocierile care îi privesc direct.
În aceeași seară, liderii Franței, Germaniei, Marii Britanii, Poloniei, Italiei, Spaniei și Danemarcei s-au reunit la Paris într-un summit de urgență, reafirmând sprijinul pentru Ucraina și discutând despre posibile garanții de securitate pentru această țară.
După valul de critici la adresa Washingtonului, Departamentul de Stat al SUA a transmis că întâlnirea de la Riad nu a reprezentat începutul unor negocieri de pace, ci doar o continuare a unui dialog anterior dintre președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Tammy Bruce, a explicat că aceste discuții nu trebuie privite ca un progres concret, ci mai degrabă ca un schimb de opinii preliminar.
Între timp, Donald Trump a anunțat că intenționează să se întâlnească personal cu Vladimir Putin în viitorul apropiat, tot în Arabia Saudită, pentru a discuta direct despre oprirea războiului. El a promis că Volodimir Zelenski va fi inclus în negocierile viitoare, însă fără a oferi detalii despre formatul acestor discuții.