Unde și cât timp este interzis pescuitul în perioada de prohibiție

Unde și cât timp este interzis pescuitul în perioada de prohibiție
imagine simbol

Începând cu 1 aprilie 2026, pe teritoriul Republica Moldova intră în vigoare perioada de prohibiție a pescuitului în obiectivele acvatice naturale. Măsura are drept scop protejarea speciilor în perioada de reproducere și menținerea echilibrului ecosistemelor acvatice.

Potrivit autorităților, pescuitul sportiv, amator și de agrement va fi interzis în mai multe etape și zone. Astfel, în perioada 1 aprilie – 15 iunie, restricțiile se aplică pe anumite sectoare ale Nistru, în lacul de acumulare Dubăsari, pe brațul Turunciuc și în lacul Cahul.

De asemenea, între 9 aprilie și 7 iunie, pescuitul este interzis pe segmente ale Prut și în lacul de acumulare Costești-Stânca.

Totodată, în perioada 1 aprilie – 30 iunie, interdicția vizează râurile interioare aferente bazinelor Nistrului și Prutului, inclusiv Răut, Bîc, Botna, Lăpușna și Ciuhur, precum și bălțile Manta și alte ape naturale.

Anunțuri de pe piatasud.md

Autoritățile mai precizează că pescuitul este interzis pe tot parcursul anului în zonele sensibile, cum ar fi în apropierea podurilor, la gurile de vărsare ale afluenților sau în anumite sectoare ale râurilor și lacurilor, inclusiv pe Dunăre, dar și pentru speciile incluse în Cartea Roșie.

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să respecte aceste restricții și să contribuie la protejarea resurselor acvatice.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru