12 iunie, la Cahul: acțiuni de comemorare dedicate victimelor deportărilor staliniste

12 iunie, la Cahul: acțiuni de comemorare dedicate victimelor deportărilor staliniste
sursa: Primăria municipiului Cahul

Primăria municipiului Cahul organizează, pe 12 iunie 2026, mai multe acțiuni de comemorare dedicate Zilei Memoriei Victimelor Deportărilor Staliniste. Evenimentele vor marca împlinirea a 85 de ani de la primul val al deportărilor staliniste.

Programul va începe la ora 9:30, cu depuneri de flori la Monumentul Victimelor Deportărilor Staliniste, amplasat la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și I.V. cel Cumplit.

Tot în aceeași zi, la ora 11:30, la Muzeul Ținutului Cahul va fi inaugurată o expoziție dedicată memoriei deportaților. Expoziția va include obiecte donate de Feodosia Racoviță (1936–2023), deportată împreună cu familia sa în anul 1941, din satul Andrușul de Sus, în regiunea Aktiubinsk.

Potrivit organizatorilor, expoziția va aduce în atenția publicului mărturii autentice despre drama deportărilor și destinul familiilor basarabene supuse represiunilor regimului sovietic.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru