Cahul în centrul excelenței sportive: premianți la Gala Sportului 2025

Cahul în centrul excelenței sportive: premianți la Gala Sportului 2025

Sportivii și antrenorii din Cahul au fost premianți la Gala Sportului 2025, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, unde peste 100 de persoane din domeniul sportului – sportivi, antrenori, federații, jurnaliști și veterani – au fost premiați pentru performanțe și contribuții remarcabile.

Din cadrul Școlii Sportive Specializate de Haltere, municipiul Cahul, Bratu Tudor a fost desemnat printre cei mai buni sportivi ai anului, iar Reuțchi Andrei a fost recunoscut ca unul dintre cei mai buni antrenori.

De asemenea, pentru performanță sportivă și bună guvernanță, Federația de Haltere a primit titlul de „Federația Anului”. 

În spatele fiecărei performanțe stau ani de muncă, dedicare și sacrificii. Felicitări tuturor premianților din Cahul!

Premiile, pentru care s-au alocat 37 de milioane de lei, au fost acordate pentru performanțele obținute pe parcursul anului competițional 2025, an în care sportivii Republicii Moldova au cucerit aproximativ 600 de medalii la competiții internaționale, dintre care 244 la campionate mondiale și 357 la campionate europene. 

În cadrul evenimentului, au fost acordate premii pentru 30 de categorii, care acoperă sportul olimpic, paralimpic și neolimpic, performanța individuală și de echipă, activitatea antrenorilor, promovarea sportului prin mass-media etc.

Serghei Tarnovschi (caiac-canoe) și Irina Rîngaci (lupte feminine) au fost desemnați sportivul și sportiva anului la probele olimpice și paralimpice, iar Artiom Livadari (muaythai) și Anastasia Spînu (karate shotokan) - sportivul și sportiva anului la probele neolimpice. Titlul de „Antrenor al Anului” a fost acordat lui Nicolae Juravschi și Andrei Chiperi, în semn de recunoaștere a contribuției lor la pregătirea sportivilor de performanță.

Anunțuri de pe piatasud.md

Un număr mare de premii a vizat recunoașterea sportivilor cu rezultate constante pe parcursul anului. Au fost acordate distincții pentru excelență, voință, determinare și performanță sportivă, fiind apreciați, printre alții, Oleg Crețul, Ion Basoc, Vitalie Eriomenco, Alexandru Paraschiv și Daniela Cociu. Totodată, au fost oferite titlurile de „Revelația Anului” (Elena Erighina), „Talentul Anului” (Alexandru Solovei și Daria Sazonova), „Surpriza Anului” (Maxim Caraion) și „Simpatia Publicului” (Marin Robu).

La fel, au fost premiați cei mai buni tineri sportivi ai anului, Alexandr Gaidarli și Nicoleta Cojocaru, precum și cei mai buni juniori, Dan Secrieru și Irina Terzi. În plus, zece tineri sportivi au primit mențiuni pentru rezultate remarcabile la competiții internaționale, printre care Maxim Dîmov, Maxim Sarmanov, Vadim Crețu, Ion Bulgaru, Climentii Ursu, Gabriela Rudoi și Artiom Roșca. 

La nivel de echipe, titlul de „Echipa Anului” a fost acordat echipelor naționale de rugby pe plajă (masculin), fotbal pe plajă (seniori) și polo pe apă U18. De asemenea, trei federații sportive naționale, Federația de Caiac-Canoe, Federația Națională de Lupte și Federația de Haltere, au fost premiate cu titlul de „Federația Anului” pentru performanță sportivă și bună guvernanță.

Premii distincte au fost acordate organizațiilor și cluburilor sportive implicate în promovarea sportului și a incluziunii, în cadrul categoriei „Activism Civic” în sport. Printre acestea se numără Comitetul Olimpic și Sportiv din Moldova, Comitetul Paralimpic al Republicii Moldova, Federația Moldovenească de Fotbal, Special Olympics Moldova și Federația Sportului Școlar.

Gala a inclus și un moment dedicat veteranilor sportului, fiind adus un omagiu unor campioni mondiali și europeni precum Mihail Malaer, Constantin Brînză, Dumitru Popov, Iaroslav Țurcan, Sergiu David și Ion Dosca. Totodată, au fost premiați jurnaliști sportivi din televiziune, radio, presa scrisă și fotografia sportivă, reprezentând posturile Moldova 1, Pro TV, Jurnal TV, WE Sport TV, TVR Moldova, TV 8 și Radio Chișinău.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru