Consiliul Local de Transparență (CLT) Cahul a lansat un apel public prin care solicită autorităților să intervină urgent pentru salvarea unei clădiri de patrimoniu din municipiu, construită în anul 1938. Edificiul, situat pe strada Ioan Vodă cel Cumplit 75, a găzduit de-a lungul timpului instituții bancare și reprezintă un exemplu valoros al arhitecturii interbelice, realizat după proiectul arhitectului român Radu Dudescu.
Potrivit apelului, imobilul riscă să aibă soarta cinematografului „Gaudeamus” din Chișinău, dacă nu vor fi luate măsuri pentru conservarea lui. Actualul proprietar ar intenționa excluderea clădirii din Registrul monumentelor de importanță locală, fapt ce ar putea conduce la pierderea ireversibilă a unei părți esențiale din identitatea urbană a orașului.
CLT Cahul atrage atenția că edificii similare, construite în aceeași perioadă, sunt astăzi protejate în România, fiind incluse în listele monumentelor istorice din Huși și Miercurea Ciuc. Organizația subliniază că, printr-o decizie adoptată în martie 2025, Consiliul Municipal Cahul a recunoscut valoarea arhitecturală a clădirii și a inclus-o în lista monumentelor istorice și de arhitectură a orașului.
Reprezentanții CLT solicită autorităților locale și centrale – Primăria municipiului Cahul, Consiliul Municipal, Ministerul Culturii și Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor – să-și unească eforturile pentru conservarea și protejarea imobilului. Mai mult, aceștia cer includerea clădirii și în Registrul național al monumentelor istorice protejate de stat, invocând nu doar valoarea estetică, ci și importanța educațională, istorică și simbolică a acesteia.
„Patrimoniul nu se recuperează”, se menționează în apel, unde autoritățile sunt îndemnate să-și asume responsabilitatea morală de a salva istoria orașului Cahul printr-un dialog real și o colaborare strânsă cu societatea civilă.
Inițiativa face parte din proiectul ECOU „CLT Cahul – Vocea Cetățenilor în Guvernarea Locală”, desfășurat în cadrul programului INSPIRĂ Moldova, cu sprijinul Uniunii Europene și al organizației People in Need Moldova.