Primăria municipiului Cahul a inițiat consultări publice privind redenumirea bulevardului Victoriei în „bulevardul Eugen Doga”. Consultările se desfășoară în perioada 18 iulie – 8 august 2025, potrivit unui anunț publicat de autoritățile locale.
Decizia vine ca un omagiu adus maestrului Eugen Doga, cetățean de onoare al municipiului Cahul, apreciat pentru contribuția sa la renașterea și promovarea culturii naționale.
„Muzica sa este considerată un simbol al identității culturale moldovenești”, se arată în document.
Primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, menționează că redenumirea acestei artere centrale reprezintă „un gest simbolic de recunoștință din partea comunității cahulene față de moștenirea muzicală lăsată de maestrul Doga”, astfel se va păstra memoria acestuia și se va consolida identitatea culturală locală.
Bulevardul Victoriei, vizat pentru redenumire, are o lungime de aproximativ 900 de metri și cuprinde circa 205 obiecte adreseabile.
Cahulenii pot transmite recomandările și propunerile privind această inițiativă până pe 8 august 2025, ora 17:00, la Ghișeul Unic al Primăriei sau prin email la adresa