piatasud.md

Cristina Gherasimov la întâlnirea cu studenții de la Cahul: „Moldova are nevoie de tineri motivați, care să se implice activ în procesul său de transformare”

Cristina Gherasimov la întâlnirea cu studenții de la Cahul: „Moldova are nevoie de tineri motivați, care să se implice activ în procesul său de transformare”

Vizita viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în sudul țării a inclus și o discuție cu studenții din Cahul. Unii dintre ei învață, în prima parte a zilei, la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din orașul lor, iar după-amiază trec Prutul la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Dialogul a fost un bun prilej de a face un schimb de idei despre viitorul european al Republicii Moldova și rolul pe care îl au tinerii în acest proces. 

„Le-am vorbit, din propria experiență, despre bursele de studiu, schimburile academice și proiectele europene care le oferă șansa de a se dezvolta profesional, de a acumula experiență și de a pune umărul la modernizarea țării. Moldova are nevoie de tineri motivați, care să se implice activ în procesul său de transformare”, a spus Cristina Gherasimov.

În cadrul vizitei de lucru efectuată astăzi la Cahul, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană a discutat despre agenda europeană a țării noastre și beneficiile aderării la Uniunea Europeană atât cu aleșii localidin regiune, cât și cu elevii de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Cahul.

ziuadeazi.md