Constanța ar putea oferi 45.000 de euro pentru construirea unui monument comemorativ la Cahul

Constanța ar putea oferi 45.000 de euro pentru construirea unui monument comemorativ la Cahul

Municipiul Constanța ar putea acorda încă 45.000 de euro municipiului Cahul, pentru construirea unui monument comemorativ dedicat victimelor foametei organizate de regimul sovietic în perioada 1946–1947.

Propunerea aparține primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac, și este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 301 din 22 septembrie 2026, care urma să fie examinat de Consiliul Local Constanța, transmite ct100.ro

Finanțarea ar urma să fie acordată în două tranșe: 20.000 de euro în 2026 și 25.000 de euro în 2027. Banii ar urma să fie utilizați pentru realizarea monumentului pe strada Prospectul Republicii din municipiul Cahul.

Solicitarea a fost transmisă Primăriei Constanța de primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, prin două adresări înregistrate la 12 august și 7 septembrie 2026.

În referatul de aprobare, primarul Vergil Chițac invocă importanța istorică, educațională și civică a monumentului, precum și relația de înfrățire dintre Constanța și Cahul. Documentul menționează că în 2026 se împlinesc 80 de ani de la începutul foametei din anii 1946–1947.

„Consider că este important ca municipiul și Consiliul local Constanța să își manifeste concret sprijinul către cetățenii moldoveni și să susțină proiectul municipalității din Cahul cu suma de 45.000 euro”, se arată în referatul semnat de Vergil Chițac.

Constanța a aprobat anterior 100.000 de euro pentru Cahul

Noua finanțare vine după ce municipiul Constanța a aprobat deja 100.000 de euro pentru amenajarea unui teren de sport în cartierul Lapaevca din Cahul.

Finanțarea pentru terenul de sport a fost aprobată de Consiliul Local Constanța la propunerea primarului Vergil Chițac. Ulterior, edilul constănțean a vizitat municipiul Cahul și a mers împreună cu primarul Nicolae Dandiș la locul unde urmează să fie amenajat terenul.

La acel moment, Nicolae Dandiș a mulțumit administrației din Constanța pentru sprijinul financiar și a precizat că banii vor fi utilizați pentru proiectul din cartierul Lapaevca.

„Mulțumim Primăriei municipiului Constanța cu care suntem înfrățiți și dlui Primar Vergil Chițac, pentru un ajutor de 100 000 Euro pentru municipiul Cahul, acordat ca urmare a solicitării mele. Resursele vor fi utilizate pentru amenajarea unui teren de sport în cartierul Lapaevca. Dl Primar a fost azi în vizită la Cahul, vizitînd împreună locul unde va urma construcția. Mulțumim din partea tuturor cahulenilor.”

Finanțarea de 45.000 de euro este, în prezent, o propunere și va putea fi acordată doar după aprobarea de către Consiliul Local al municipiului Constanța.

Sursă: www.ct100.ro
Susțineți financiar proiectul nostru