În spiritul transparenței și educației, Serviciul Vamal și-a deschis porțile pentru elevii Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din municipiul Cahul, în cadrul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare. Vizita la Biroul Vamal Sud le-a oferit tinerilor o perspectivă reală asupra activității vamale, subliniind importanța integrității și profesionalismului în asigurarea securității economice a țării.
Elevii au aflat detalii despre rolul și misiunea Serviciului Vamal, atribuțiile funcționarilor vamali și modul de colaborare cu alte instituții de control la frontieră. O surpriză deosebită a fost întâlnirea cu Artura, patrupeda de serviciu, care a demonstrat abilități impresionante în identificarea obiectelor ascunse și a substanțelor interzise.
„Educația este o investiție în viitor. Prin astfel de inițiative, ne asigurăm că tinerii înțeleg nu doar regulile vamale, ci și importanța conformității și responsabilității în domeniul fiscal și economic. Serviciul Vamal rămâne un partener activ în promovarea cunoștințelor care contribuie la o societate mai bine informată și mai integră”, a declarat Alexandru Iacub, directorul Serviciului Vamal.
Reamintim că Serviciul Vamal s-a alăturat campaniei internaționale Global Money Week 2025, organizând activități de informare și promovare a educației financiare și vamale în rândul tinerei generații, în perioada 17 - 21 martie 2025.