Episcopul Veniamin a adus speranță bolnavilor din Cahul în prima zi de Paște

Episcopul Veniamin a adus speranță bolnavilor din Cahul în prima zi de Paște

În prima zi a Sfintelor Paști, duminică, 12 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a adus lumina și bucuria Învierii acolo unde nevoia de speranță este cea mai mare – în saloanele Spitalului Raional din Cahul.

Însoțit de clericii de la Centrul Eparhial, ierarhul a vizitat mai multe secții ale instituției medicale, oferind pacienților Sfânta Lumină și daruri pascale. În același timp, a stat de vorbă cu personalul medical și cu bolnavii, adresând cuvinte de încurajare și binecuvântare tuturor celor aflați în suferință.

Gestul, devenit deja o tradiție, are o profundă încărcătură spirituală. Pentru mulți dintre cei internați, care nu au putut fi alături de familie sau să participe la slujba Învierii, vizita episcopului a reprezentat o alinare sufletească și o reamintire a faptului că nu sunt singuri în această perioadă sfântă.

Preasfințitul Părinte Veniamin a subliniat importanța rugăciunii și a comuniunii, mai ales în momentele de încercare, aducând în inimile celor prezenți mesajul central al creștinătății: Hristos a înviat și iubirea Sa rămâne vie pentru fiecare om. Totodată, ierarhul a exprimat recunoștință față de cadrele medicale pentru devotamentul și grija arătată pacienților, invocând binecuvântarea divină asupra acestora și a familiilor lor.

Acțiunea a fost posibilă și datorită implicării credincioșilor de la Catedrala Eparhială „Sf. Ier. Dionisie și Sf. M. Mc. Dimitrie” din Cahul, care au răspuns apelului părintelui Andrei Apetrei de a aduce un strop de bucurie celor aflați în suferință. De asemenea, sprijinul oferit de Arhiepiscopia Timișoarei a contribuit la desfășurarea acestei inițiative social-filantropice.

Potrivit celor prezenți, emoția a fost vizibilă în ochii pacienților, unde s-au împletit bucuria întâlnirii cu episcopul și recunoștința pentru faptul că, într-o zi atât de importantă, cineva le-a trecut pragul cu lumină, credință și speranță.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru