În cadrul unui dialog deschis și profund, am discutat cu o ONG-istă activă din Cahul, Irina Bejan, implicată în proiecte ce vizează dezvoltarea comunității și combaterea dezinformării. Irina ne-a împărtășit perspectiva sa asupra rolului crucial al educației media, al leadershipului autentic și al finanțărilor externe în societatea actuală. De asemenea, am abordat împreună provocările cu care se confruntă activismul pentru drepturile omului, importanța implicării civice și impactul real al proiectelor comunitare. Vă invităm să descoperiți în continuare un interviu sincer și motivant despre puterea de a schimba lumea.
Cum putem educa oamenii pentru a recunoaște și combate manipularea în societate?
Una dintre metodele de a recunoaște și combate manipularea ar fi să lucrăm constant la capitolul informare și abilitarea oamenilor. Vedem în fiecare zi cum propaganda lucrează abil, utilizează resurse imense, inclusiv umane și financiare și lucrează targetat pe persoanele care au calități de lider și mai puține valori în buzunar. Îi pregătesc, utilizând instrumente de marketing și leadership care lucrează bine pe manipulare, apoi le oferă susținerea în a-și crea comunități care îi vor urma și susține, inclusiv în propagarea minciunilor și fake-news-urilor. O metodă care lucrează și aduce constant rezultate. În regiunea de sud a țării am creat 2 instrumente bune care lucrează pe direcția de a recunoaște și contracara manipularea, inițiative precum ”Y-MEDIA” și ”V.O.C.E.”, care îi învață pe tineri cum să recunoască fake-news-urile și cum să producă informații responsabile, sunt exemple de intervenții eficiente. În plus, atelierele de alfabetizare media, dezbaterile publice și campaniile de conștientizare pot ajuta oamenii să înțeleagă mecanismele manipulării și să nu devină parte din acest lanț al dezinformării. Metoda funcționează și aduce rezultate constante, dar necesită implicare, strategii bine gândite și un efort colectiv pentru a combate influențele toxice din spațiul public.
Ce înseamnă să fii un lider de opinie autentic ? Cum diferențiem un lider de opinie real de cineva care doar se autoproclamă astfel?
Un lider de opinie autentic este cel care proiectează și transmite valoare prin tot ceea ce face. Nu se concentrează pe propria imagine, ci pe creșterea comunității și promovarea valorilor veritabile Adevăratul lider nu-și ambalează egocentrismul în discursuri carismatice, ci își măsoară impactul prin oamenii pe care îi inspiră și susține, prin ideile care prind rădăcini și continuă să crească independent de el. Un lider real crește și inspiră constant alți lideri, investește în dezvoltarea oamenilor și îi ajută să-și dezvolte propria voce. Rezultatele sale se văd în numărul de persoane care îi susțin ideile și le multiplică în progresie geometrică, transformându-le în schimbări reale pentru comunitate. De aceea, cred mai mult în organizatorii comunitari, cei care descoperă, aleg și cresc liderii locali, cei care devin motoare ale progresului social și schimbă, într-un final, lumea. În contrast, un lider autoproclamat, sau mai nou crescut ”în sera propagandei și politicului” caută doar validare personală și notorietate, fără a contribui la dezvoltarea celorlalți. Se folosește de manipulare, populism sau mesaje virale, ”la modă”, dar nu creează impact real, ci doar o audiență temporară și dependentă de senzațional. Diferența dintre cei doi se vede nu doar în discurs, ci mai ales în faptele lor și în comunitatea pe care o lasă în urmă. Liderul autentic vorbește mult despre echipă, despre fapte reale, palpabile, pe când ”pseudo liderul” nu operează decât cu ”Eu-ul” liric să-i zicem așa, concentrându-și eforturile pe promovarea propriilor rezultate și impact.
De ce există o percepție negativă asupra finanțărilor externe pentru ONG-uri ?
În mare parte această percepție vine din surse precum dezinformare și propagandă. Există narațiuni care portretizează ONG-urile finanțate extern ca fiind „agenți străini” sau „instrumente de influență”. Nu e ceva nou pe acest tărâm, în contextul sau cazul Georgiei și mai nou după propunerilor unor lideri politici de a crea baza de date a agenților străini în RM, în țara noastră, când cei care reușesc să se opună cel mai mult sunt atacați la fel de mult. Un alt motiv ar fi lipsa resurselor în sectorul asociativ pentru a asigura transparența constantă. Din cauza banilor puțini pentru salarii, în special în regiuni și a numărului redus de specialiști, e greu să angajezi pe cineva care va asigura comunicarea constantă cu publicul. Angajații organizațiilor abia de reușesc să o scoată în capăt cu rapoartele și normele dure de implementare. Nu prea se reușește cu publicarea constantă a rapoartelor, a activităților și impactului. Plus nimeni nu a anulat intențiile nesănătoase ale unor ”lideri de sector” care sunt crescuți uneori artificial de adevărații agenți străini care să propage dezinformarea și dezechilibrul în societate. O chestie care încă e greu de explicat este ”cu ce se ocupă sectorul asociativ”. Mulți oameni nu știu cum funcționează finanțările externe și impactul real al acestora în comunități. Oamenii nu cunosc că mai întâi un donator are un apel de concurs de granturi, organizațiile scriu proiecte, care în mare parte încearcă să rezolve problemele comunităților, o muncă neremunerată și cu riscul de a nu lua finanțarea în general. Apoi, după ce câștigi un proiect începi implementarea cu o groază de reguli ce îți taie aerul uneori, dar care au fost create anume ca să fie cât mai transparente procesele de investire a banilor partenerilor, să asigura transparența și integritatea fondurilor și rezultatelor. E greu uneori să explici oamenilor un sector atât de complex, care pune o povară imensă prin rigorile contractuale și e atât de flexibil de la un apel la altul, încât noi singuri nu reușim să ne adaptăm uneori la zecile și sutele de reguli ce apar și apar constant.
De ce oamenii care beneficiază indirect de finanțări externe atacă totuși aceste surse?
Acest paradox se explică foarte simplu prin lipsa de informare și educație. Mulți oameni nu sunt conștienți că într-o țară săracă serviciile, infrastructura, programele educaționale sau sociale din care beneficiază sunt finanțate de donatori externi. Noi vrem să trăim ca în țările europene fără ca să plătim taxele europene, fără a avea cultura lor, educația lor și, în general, fără a ne supunem legislației. Noi vrem bani în plic la salariu, dar să avem salarii ca în țările dezvoltate. Asta nu e real. Atunci cu foarte puțină gândire critică care în mare parte nu prea a fost dezvoltată de stat, avem ce avem. De asemenea, nu putem ignora influența manipulării politice și mediatice. Narațiunile promovate de anumiți actori politici sau mass-media pot întări ideea că finanțările externe „dăunează” țării. Canale de telegram deținute de persoane controversate, plătite de adevărații dușmani ai țării, posturi de televiziune plătite de oligarhi și practic trădători de țară etc. trâmbițează că nu există mass-media independentă anume cu scopul a dezechilibra populația, a crea haos și prin asta să manipuleze pentru a câștiga alegerile pentru a fura populația în continuare și a vinde țara celor care vor să ne distrugă cu adevărat. Plus frustrarea socio-economică: într-un context de insecuritate economică, oamenii își direcționează nemulțumirea către ONG-uri, considerând că acestea primesc resurse pe care statul nu le oferă cetățenilor direct. E mai ușor să te plângi că ONG-urile primesc ”mulți bani” degeaba. Fără ca să înțeleagă cum lucrează sistemul. Sumele din bugete poate par mari. Dar dacă e să luăm un proiect de 10 mii de euro, poți angaja un coordonator cu 3000 lei salariu, la care plătești încă 1645 lei impozite la stat, un contabil cu un salariu în jumătate, achiți chirie la oficiu, soft-uri contabile, internet, consumabile dacă iți permite proiectul, trebuie prin lege să le asiguri mobilier la fiecare angajat, echipament de lucru etc. Și încă și să instruiești de exemplu o categorie de oameni, sau în dependență de proiect, autorități etc. Dacă e să iei un expert bun, trebuie să-l aduci din Chișinău, îi achiți salariu, cheltuieli aferente, trebuie să organizezi o masă caldă, mai ales în contextul în care ții oameni o zi întreagă la activitate etc. Chestiile cele mai simple. Și se primește că de fapt parcă suma e mare, dar în realitate, costurile de realizare sunt mari..
Ce înseamnă pentru tine ,,puterea de a schimba lumea”?
„Puterea de a schimba lumea” înseamnă a acționa la nivel local cu impact global. Nu este nevoie de gesturi grandioase; fiecare inițiativă comunitară, fiecare tânăr educat, fiecare act de solidaritate contribuie la un lanț de schimbări. Lucrând în sectorul asociativ, vedem zilnic cum implicarea civică poate transforma comunități și poate construi o societate mai echitabilă. Pe parcursul anilor am înțeles că uneori cu resurse umane și financiare limitate poți face minuni. Poți crea primul spațiu de joacă pentru copii dintr-un sat care nu au văzut așa ceva niciodată. Poți să organizezi activități pentru copiii care nu au acces la educație, poți invita la o cafea tineri care sunt în căutare de a-și alege o carieră într-un anumit domeniu. Poți să ajuți părinții care nu cunosc unde să se adreseze ca să-și ajute copilul cu nevoie speciale prin asta ”schimbând la propriu lumea” unei familii. Exemple sunt multe. Principalul dorință să fie a schimba această lume.
Ce mesaj ai pentru cei care simt că munca lor nu este apreciată suficient?
Niciodată, dar niciodată nu trebuie de renunțat. Rezultatul și impactul nu se măsoară doar în recunoaștere, ci în schimbările pe care le produci. Fiecare efort depus în comunitate, fiecare persoană ajutată, fiecare proiect finalizat contează, chiar dacă nu primește întotdeauna recunoștința meritată. Continuă să faci ceea ce crezi că este corect, iar recunoașterea va veni, poate nu de la toți, dar cu siguranță de la cei care contează. Personal fac ceea ce fac pentru ca copilul meu să trăiască într-o lume mai bună. Dacă pot să fac ceva, chiar și fără ca asta să fie cunoscut de cineva o voi face. Deoarece în astă lume trăiesc copii mei, iar asta e suficient pentru a continua. Personal, pe lângă lucrul direct în organizații, fac multă muncă neremunerată acolo unde alții nici nu se gândesc că mă implic. Construiesc echipe, pun la o masă de discuții oameni care nici nu știu că au nevoie unul de celălalt,creez conexiuni și mă bucur de rezultatele colegilor fără a face asta public. Și exact asta fac și multealte persoane care păstrează entuziasmul, acolo, în spatele cortinei, unde nu se văd rezultatele direct, dar care schimbă lumea constant.
De ce crezi că oamenii care contribuie zilnic la bunăstarea comunității sunt adesea trecuți cu vederea? Ce exemple de oameni valoroşi, dar ignorați de societate, ai întâlnit în viața ta ?
În mare parte din cauza modestiei. În cultura noastră nu e binevăzută promovarea propriilor rezultate. Ne străduim să ”ne sacrificăm” crezând că asta va salva lumea. Cică ”binele se face în liniște”. Eu nu sunt de acord. Da, desigur, unele lucruri nu trebuie trâmbițate, dar experiența mea îmi demonstrează că binele promovat e molipsitor. Am avut campanii de colectare de fonduri pentru persoanele țintuite la pat, bătrâni aflați la limita sărăciei, copii care nu știu ce e aia o masă caldă despre care am povestit, iar asta a crescut mult implicarea diasporei, a comunității, și a ajutat la colectarea de fonduri în plus pentru a ajuta acești oameni. Nu pot să nu menționez că deseori se văd doar rezultatele muncii nu și tot procesul din spate. Oamenii tind să vadă doar rezultatele finale, nu și munca din spatele lor. Plus observ o scădere a popularității activismului și voluntariatului care devin tot mai subapreciate, deoarece nu sunt percepute ca fiind „productive” în sens economic. Plus promovarea în mare parte a ”nulităților”, populiștilor, așa ziși-lor ”influenceri” care doar vând produse și servicii, nu și produc valoare pune în umbră adevărații lideri comunitari locali, profesorii dedicați, lucrătorii sociali, activiștii pentru drepturile omului etc. Ei nu sunt vizibili în media, pe rețele, deși au un impact imens. Avem mai multe exemple precum voluntarii care sprijină refugiați, profesorii care învață elevii să gândească critic sau femeile din comunități rurale care creează inițiative locale pentru dezvoltare, dar ale căror eforturi nu sunt promovate. Toți acești oameni există. Ei aduc impact. Doar că comunitatea deja îi vede ca pe un fapt împlinit. De parcă ei acolo sunt demult și trebuie să rămână fără a fi susținuți. O gafă care pe termen lung ne va costa scump, iar ce mă doare și mai mult e faptul că mulți lideri ai societății civile sunt văzuți ca și potențiali oponenți politici, astfel că autoritățile, liderii de opinie uneori evită să se implice, sau să promoveze anumite organizații sau lideri comunitari. După cum spuneam, se aruncă praf în ochi promovându-se oameni ”utili”, iar cei incomozi sunt lăsați la coada priorităților.
De ce crezi ca multe femei minimalizează importanța activismului pentru drepturile lor? Cum vezi viitorul feminismului şi al drepturilor femeilor în următorii 10 ani?
În mare parte pentru că nu mai e ”la modă” să te lupți. Dacă sincer e cam obositor să te tot lupți cu normele sociale și să simți presiunea culturală care fac ca multe femei să vadă activismul ca pe ceva „radical” sau „necesar doar în alte țări”. Plus la un moment dat începi să te deprinzi că ai niște drepturi, care mai mult sau mai puțin lucrează. Asta în contextul în care excludem presiunea ce vine de la generațiile anterioare de femei acre ne spun că nu trebuie să mai luptăm. Că și așa e bine cum e. Ele, mamele, bunicile sau mătușile noastre au suferit mai mult. Respectiv trebuie să ne limităm la ce avem și să spunem mulțumesc. Plus, curentele internaționale care influențează la maxim ceea ce se întâmplă la moment. Patriarhatul ne tot trâmbițează din toate difuzoarele că prea multe drepturi avem deja. Ce se întâmplă în Afganistan sau Africa la capitolul drepturilor femeilor ne afectează direct prin acele mesaje ce ne atacă mai tot timpul pe rețele sociale. Pe platforme precum Tik-Tok, zi de zi, se varsă mesaje de acest gen. Femeile, și mai mult bărbații, sunt bombardați cu diferite narative anti-feministe și totul merge la extremă. În mare parte doar datorită partenerilor externi pe agenda zilei autorităților și liderilor de opinie de masă au ajuns drepturile femeilor, violența în bază de gen etc. Proiecte mari dezvoltate de UN Women și nu numai au pus prim plan drepturile femeilor. Au sprijinit proiecte de lege, proiecte comunitare care au dat voce femeilor. Dar nu este suficient. Curentele vin și pleacă. Investiția în acest sector trebuie să fie constante. Frica mare îmi e că în 10 ani curentele feministe din întreaga lume vor fi sacrificate în numele naționalismului și extremismului care se dezvoltă constant. Narativele inclusiv a dezinformării pun accent pe faptul că anume feminismul a contribuit la căderea regimurilor, la aceea că comunități conduse de elite teroriste precum Afganistan au ajuns să-și piardă independența din cauza faptului că femeile educate cresc copii, apoi tineri educați care nu vor mai dori să sporească afacerile cu droguri etc. Plus lipsa de reprezentare - femeile nu au suficiente modele pozitive în leadership și activism, ceea ce face dificilă mobilizarea lor. Teama de stigmatizare: Activistele pentru drepturile femeilor sunt adesea atacate sau marginalizate, ceea ce le descurajează pe altele să se implice. Narativele dezinformării le atacă constant pe activiste și feministe, utilizând-ule pe post de ”dușman extern” pe care se concentrează eforturile dezinformării pentru a sustrage atenția de la adevăratele probleme. E exact efectul problemei limbii vorbite înainte de alegeri - sustrage atenția de la lupta politică punând în vizor cine și ce limbă vorbește.
Ce proiecte sau inițiative consideri valoroase în 2025?
Cred că ne-ar trebui programe naționale cu accent pe comunitățile din regiuni, privind proiectele de educație media și combaterea dezinformării. Ar trebui să ne concentrăm eforturile pe inițiative de coeziune socială pentru refugiați și comunitățile gazdă. Din păcate, nici după 3 ani comunitatea gazdă mai că nu cunoaște nimic despre comunitatea de refugiați și provocările lor. Cred că un mare accent constant ar trebui să avem pe programele pentru prevenirea violenței în familie și promovarea egalității de gen. Această luptă sau efort trebuie să fie constant, până discrepanțele vor fi atât de mici, încât ne va fi mai ușor să lăsăm garda jos. Totodată, trebuie dezvoltate tot mai multe proiecte de incluziune în special a persoanelor cu nevoi speciale. La capitolul incluziune încă stăm foarte prost, de aceea mobilizarea comunității în favoarea asigurării drepturilor acestor persoane și, în special, copii la educație, acces la servicii de calitate ar trebui să fie o prioritate de țară.
Ce schimbări concrete ai observat în comunitățile în care ai activat?
Cred că pe parcursul ultimilor ani am investit cel mai mult în creșterea interesului tinerilor pentru implicare civică și voluntariat. Acesta a fost focusul din cel puțin ultimii 4 ani. Mă bucur să văd foștii discipoli, beneficiari care astăzi descoperă tot mai mult gustul leadership-ului, au devenit lideri în comunitatea lor, sau în instituțiile unde învață sau activează. Le urmăresc parcursul și văd cum se străduie să dezvolte comunitățile unde sunt. Atât eu, cât și ei au contribuit la aducerea primelor proiecte în comunitățile lor. Primele investiții în grupurile de inițiativă locale, astfel că de fapt am oferit speranță și încrederea în propriile forțe ca să dezvolte inițiative și idei personale. Observ tot mai mult interesul oamenilor față de procesul de dezinformare ce abundă în țară. O mai bună înțelegere a importanței educației media și a combaterii dezinformării, în special în rândul tinerilor. După diferite campanii derulate personal, am ajuns la peste 1500 de oameni, doar în ultimul an, mai informați despre integrarea europeană a țării, alfabetizare media și gândire critică, despre incluziune și acces la servicii, despre colaborarea dintre societatea civilă și APL-uri etc. Marea schimbare este conștientizarea drepturilor pe care le au oamenii. Inclusiv la informarea corectă, la accesul la informație etc. Plus acele proiecte de infrastructură prin care vom crea primul Centru de Resurse pentru Educație incluzivă dintr-o instituție preșcolară din r. Cahul pentru accesul la servicii ale copiilor cu cerințe educaționale speciale, cartografierea serviciilor pentru Copiii cu Nevoi Speciale și Persoanele Vulnerabile care vor spori accesul la această rețea de suport pentru cetățenii din regiune, etc. Munca noastră ca echipă este mai mult axată pe informare și abilitare pentru ca potențialii lideri comunitari să poată să se dezvolte. Din propriile observații ne reușește constant.
Cum contribuie sectorul asociativ la promovarea valorilor europene în Republica Moldova?
În primul rând, promovând democrația și implicarea civică prin programe educaționale și de advocacy, informând cetățenii și autoritățile despre ce înseamnă de fapt pe bune UE, care sunt programele de suport oferite țării noastre, protejând drepturile omului și sprijinind grupurile vulnerabile. Cu cât mai multe resurse financiare și umane investim în protejarea oamenilor, cu atât mai mult cetățenii simt ce înseamnă acest suport cu adevărat. Dacă e să ne referim la contextul național, atunci facilitând schimbul de bune practici și conectarea Moldovei la rețele europene de cooperare. Avem multe organizații care reușesc să aducă lucruri foarte bune în țară, bune practici care pot face diferența în țară. Organizațiile mai și susțin statul de drept și transparența prin monitorizarea politicilor publice, venind cu idei de proiecte de lege demne de aceste valori și devenind prin activitatea sa unul dintre cei mai importanți piloni ai integrării europene a Republicii Moldova.
Îți mulțumim, Irina, pentru timpul acordat și pentru implicarea constantă în schimbările pozitive pe care le aduci comunității. Munca ta este esențială pentru dezvoltarea unui mediu mai transparent și mai educat. Apreciem profund dedicarea ta și impactul pe care îl ai asupra celor din jur.
