Locuitorii din mai multe cartiere ale municipiului Cahul vor rămâne temporar fără gaze naturale în perioada 3–4 iunie 2026. Anunțul a fost făcut de SRL „Cahul-gaz”, care informează că sistarea furnizării este necesară pentru efectuarea lucrărilor de întreținere și reparație a rețelelor de distribuție.
Potrivit operatorului, întreruperea va afecta consumatorii alimentați de la Nodul de Evidență Orhei, inclusiv locuitorii de pe străzile Izvoarelor, Mateevici, Pușchin, Ștefan cel Mare, Fîntînilor, Orhei, Plugarilor, Caragiale și Porumbescu. De asemenea, vor fi afectați și unii agenți economici și instituții, printre care Colegiul de Medicină, compania SAVIT-SIM și cazangeria fabricii de vinuri.
Reprezentanții SRL „Cahul-gaz” solicită consumatorilor să respecte cu strictețe normele de securitate pe durata întreruperii. Aceștia sunt îndemnați să închidă robinetele de siguranță și să ia măsurile necesare pentru protejarea echipamentelor alimentate cu gaze naturale, în vederea prevenirii eventualelor defecțiuni sau incidente.
Compania precizează că reluarea distribuției gazelor naturale va avea loc treptat, începând cu data de 3 iunie 2026, pe măsura finalizării lucrărilor tehnice și a verificărilor necesare.
SRL „Cahul-gaz” își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și cooperare.