Mobilier bisericesc nou pentru Mănăstirea Găvănoasa: proiect în valoare de 125.000 lei

Mobilier bisericesc nou pentru Mănăstirea Găvănoasa: proiect în valoare de 125.000 lei

În perioada iunie – septembrie 2025, Comunitatea Religioasă Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh și Nașterea Maicii Domnului” din satul Găvănoasa, raionul Cahul, implementează proiectul intitulat „Ctitorie în duh românesc: înzestrarea Mănăstirii Găvănoasa cu mobilier bisericesc sculptat”, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Proiectul are ca scop susținerea misiunii Bisericii Ortodoxe Române, prin activitatea Mănăstirii Găvănoasa din cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud, în promovarea valorilor spirituale și identitare ale neamului românesc în rândul credincioșilor din satul Găvănoasa și din localitățile învecinate.

Mănăstirea Găvănoasa, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Nașterea Maicii Domnului”, este o mănăstire de maici situată la marginea raionului Cahul, în apropierea orașului Vulcănești, în sudul Republicii Moldova. Aflată sub jurisdicția Episcopiei Basarabiei de Sud, mănăstirea se află în etapa finală a lucrărilor de construcție și amenajare, fiind necesară dotarea bisericii cu mobilier bisericesc sculptat – în special strane pentru credincioși – pentru înfrumusețarea sfântului locaș și sprijinirea participării liturgice a persoanelor vârstnice.

Prin implementarea acestui proiect, biserica mănăstirii va fi înfrumusețată cu mobilier sculptat de inspirație tradițional românească, contribuind la consolidarea atmosferei liturgice și duhovnicești. Credincioșii și pelerinii care vor păși pragul mănăstirii vor putea simți mai profund spiritualitatea ortodoxiei românești, reflectată atât în slujbele bisericii, cât și în arhitectura și amenajarea interioară a sfântului locaș.

Anunțuri de pe piatasud.md

Datorită finanțării obținute de la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, Mănăstirea Găvănoasa va  achiziționa strane pentru credincioși sculptate în lemn.

Valoarea proiectului este de 125.000 lei, din care 119.000 lei - finanțare nerambursabilă oferită de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru