La doar 17 ani, Merla Alina din Cahul demonstrează că ambiția și disciplina pot cântări mai mult decât orice stereotip. Practică halterele de patru ani, timp în care a reușit să adune peste 40 de medalii și titlul de Maestru în Sport. Pentru ea, fiecare antrenament este o lecție despre răbdare, perseverență și încredere în propriile forțe. Am stat de vorbă cu Alina pentru a afla cum a ajuns o adolescentă să se remarce într-un sport considerat, de multe ori, exclusiv al băieților și ce planuri mărețe are pentru viitor.
„Am început halterele la 13 ani, inspirată de sora mea, care practica deja acest sport de un an. Am văzut că are rezultate bune și mi-a plăcut atmosfera de la antrenamente. M-a atras ideea de a deveni mai puternică și mai disciplinată. La început, părinții mei credeau că halterele sunt un sport potrivit mai mult pentru băieți și nu erau foarte încântați de alegerea mea. Totuși, când au văzut cât de mult mă implic și că încep să am rezultate bune, și-au schimbat părerea. Acum sunt mândri de mine și mă susțin.”
-Cum au decurs primele tale antrenamente?
„La primele antrenamente m-am simțit destul de bine, chiar dacă era ceva nou pentru mine. Antrenorii mi-au oferit un program potrivit pentru început, ca să vadă ce calități am și cum mă descurc.”
-Ai auzit vreodată stereotipul că „halterele nu sunt pentru fete”? Ce părere ai despre acest lucru?
„Da, am auzit acest stereotip, dar în ultimii ani halterele au devenit tot mai populare pentru fete, nu doar pentru băieți. Eu cred că nu există sport „doar pentru băieți” sau „doar pentru fete”Nu există limite dacă ai perseverență și curaj să încerci.”
-Ai avut momente când ai vrut să renunți? Ce te motivează să-ți menții pasiunea?
„Da, au fost momente când simțeam oboseală și mă gândeam să renunț. Totuși, îmi amintesc cât de mult am muncit până acum și cât de mult am progresat. Aceasta mă motivează să merg mai departe și să nu renunț.”
-Care este programul tău de antrenamente?
„Fac antrenamente de cinci ori pe săptămână, iar fiecare durează aproximativ trei ore.”

-Care ar fi cea mai mare provocare pentru tine în acest sport:
„Cea mai mare provocare pentru mine ar fi ridicarea unor greutăți mai mari decât cele cu care m-am obișnuit.”
-Care este cea mai mare greutate ridică de tine?
„Cea mai mare greutate pe care am ridicato, în stilul smuls a fost de 65 kg, în stilul aruncat 79 kg.”
-Cât de important este pentru tine, sprijinul antrenorului, colegilor, părinților?
„Sprijinul antrenorului, al colegilor și al părinților este foarte important pentru mine. Antrenorul mă ghidează și mă corectează, colegii mă încurajează iar părinții mă susțin și mă ajută să continui chiar și atunci când îmi este greu.”
-Care sunt pentru tine cele mai importante rezultate de până acum?
„Am obținut peste 40 de medalii în competițiile de haltere care s-au desfășurat în Chișinău, Nisporeni, Comrat, Cahul . Anul trecut, am obținut titlul de Maestru în Sport, în competiția de la Chișinău ceea ce reprezintă o realizare importantă în cariera mea.”

-Ce îți place să faci în timpul liber, în afara școlii și a sportului?
„Pe lângă școală și sala de antrenament, în timpul liber îmi place să ascult muzică și să petrec timp cu prietenii și familia. De asemenea, îmi place să fac plimbări lungi sau să mă uit la filme.”
-Cum te vezi în următorii ani în acest domeniu?
„În următorii ani mă văd continuând halterele și participând la competiții mai mari, inclusiv internaționale. Visul meu cel mai mare este să devin campioană internațională în haltere și să aduc acasă medalii de la campionatele europene.”
-Ce mesaj ai avea pentru fetele care se tem să încerce acest gen de sport?
„Pentru fetele care se tem să încerce halterele, aș spune să nu se lase influențate de stereotipuri, ci să se bazeze pe propriile forțe și dorința de a progresa. Dacă aș vorbi cu un copil care vrea să încerce halterele, i-aș spune că este un sport care te ajută să devii mai sigur pe tine și să duci un mod sănătos de viață. Este o oportunitate să înveți să muncești de sine stătător și să descoperi ce poți realiza.”
-Alina, îți mulțumim pentru deschidere și pentru lecția de curaj pe care o transmiți. Îți dorim să-ți păstrezi mereu motivația care te-a adus până aici și să continui să ridici nu doar greutăți, ci și standardele performanței sportive. Succes pe drumul spre marile competiții — suntem siguri că numele tău va ajunge departe!