O studentă din Cahul, premiată la nivel național pentru un eseu în domeniul Dreptului Internațional Umanitar

O studentă din Cahul, premiată la nivel național pentru un eseu în domeniul Dreptului Internațional Umanitar
sursa: Facultatea Drept și Administrație Publică - USC

Astăzi, 19 noiembrie 2025, în cadrul unui eveniment organizat de Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) și găzduit de Universitatea Liberă Internațională din Moldova, a avut loc ceremonia de premiere a finaliștilor Concursului de eseuri în domeniul Dreptului Internațional Umanitar, ediția 2025.

Studenta Adelina Basarab, de la specialitatea Drept, din cadrul Universității de Stat din Cahul „B.P.Hașdeu”, s-a clasat pe locul III la nivel național și a fost distinsă cu Diploma de Excelență. Lucrarea ei s-a evidențiat prin profunzime, argumentare riguroasă și o înțelegere matură a provocărilor contemporane din domeniul dreptului internațional umanitar, fiind apreciată de juriul format din reprezentanți ai CICR și ai Asociației de Drept Internațional.

Anunțuri de pe piatasud.md

Reprezentanții instituției au menționat că succesul Adelinei confirmă nivelul ridicat al pregătirii academice și angajamentul facultății în promovarea culturii juridice umanitare în rândul studenților.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru