piatasud.md

Piață agroalimentară modernă la Cahul: Investiție de 680.000 de euro pentru dezvoltarea economică locală

Piață agroalimentară modernă la Cahul: Investiție de 680.000 de euro pentru dezvoltarea economică locală
sursa: UNDP Moldova

Lucrările de construcție a pieței agroalimentare regionale din municipiul Cahul sunt în plină desfășurare, ajungând în etapa realizării fundației. Proiectul, demarat în noiembrie anul trecut, va include un spațiu comercial de 4.675 m², destinat atât producătorilor locali, cât și investitorilor interesați să-și dezvolte afacerile în zonă.

Această investiție este posibilă datorită sprijinului programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF. Finalizarea pieței este prevăzută pentru sfârșitul anului 2025.

Cu o valoare totală de 680.000 de euro, inclusiv contribuția Primăriei municipiului Cahul, proiectul va genera 170 de noi locuri de muncă, consolidând astfel atractivitatea economică a regiunii și oferind oportunități extinse pentru antreprenori și companii.

ziuadeazi.md