Procurorii contestă pedeapsa cu suspendare pentru un bărbat din Cahul care a încălcat repetat ordinul de protecție

Procurorii contestă pedeapsa cu suspendare pentru un bărbat din Cahul care a încălcat repetat ordinul de protecție

Procurorii contestă sentința Judecătoriei Cahul, prin care un bărbat a fost condamnat la 8 luni de închisoare, dar nu a fost trimis după gratii. Executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pentru doi ani.

Bărbatul a fost găsit vinovat după ce a încălcat de două ori, în aceeași noapte, măsurile de protecție stabilite de instanță în favoarea unei victime a violenței în familie, se spune într-un comunicat al Procuraturii Generale

Cazul s-a produs în decembrie 2024. La 17 decembrie, Judecătoria Cahul a emis o ordonanță de protecție prin care bărbatului îi era interzis să se apropie la mai puțin de 300 de metri de victimă și de locuința acesteia. De asemenea, nu avea voie să comunice cu victima în niciun mod – verbal, în scris sau prin contact direct.

Doar două zile mai târziu, în noaptea de 19 decembrie, bărbatul ar fi încălcat aceste restricții și ar fi intrat în locuința victimei. Potrivit acuzării, prin comportamentul său i-a provocat acesteia suferințe psihice.

La aproximativ două ore și jumătate după primul incident, bărbatul ar fi revenit și ar fi intrat din nou în locuința victimei, încălcând pentru a doua oară măsurile stabilite de instanță.

Judecătoria Cahul l-a găsit vinovat pentru cele două episoade și l-a condamnat la 8 luni de închisoare. Instanța a decis însă ca pedeapsa să nu fie executată în penitenciar, suspendând-o condiționat și stabilind un termen de probă de doi ani.

Procurorii: bărbatul a mai fost condamnat pentru fapte similare

Acuzarea consideră că o pedeapsă cu suspendare nu este suficient justificată, în special pentru că bărbatul are mai multe condamnări anterioare, inclusiv pentru încălcarea ordinelor de protecție.

În decembrie 2019, acesta a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu executare pentru nerespectarea unei ordonanțe de protecție. În iulie 2020, a fost condamnat din nou, de această dată pentru violență în familie și nerespectarea ordonanței de protecție. Atunci, prin cumularea pedepselor, instanța i-a stabilit 2 ani de închisoare.

În 2024, bărbatul a ajuns din nou în fața instanței pentru nerespectarea unei ordonanțe de protecție. Procesul penal a fost însă încetat după aplicarea unui act de amnistie.

Tot în 2024, printr-o altă sentință, acesta a fost condamnat la muncă neremunerată în folosul comunității pentru violență împotriva reprezentanților autorității.

Procurorii nu contestă faptul că judecătorul are dreptul să decidă dacă o pedeapsă cu închisoarea poate fi suspendată condiționat. Ei susțin însă că, în acest caz, decizia nu ar fi fost suficient motivată.

Acuzarea invocă faptul că bărbatul a încălcat în mod repetat măsurile de protecție, a mai fost condamnat anterior pentru fapte similare și, în pofida acestor condamnări, a încălcat din nou ordinul de protecție la numai două zile după emiterea acestuia.

Din aceste motive, procurorii au contestat sentința Judecătoriei Cahul în partea ce ține de suspendarea executării pedepsei.

Precizăm că în 2025, Poliția a înregistrat 23.727 de sesizări privind conflictele familiale și 6.208 cazuri de violență în familie. Dintre acestea, 1.336 au fost documentate ca infracțiuni, iar 4.872 drept contravenții. La evidența Poliției se aflau 6.411 agresori familiali, dintre care aproape 6.000 erau bărbați.

Tot în 2025, autoritățile au emis 6.218 ordine de restricție de urgență, iar instanțele au emis și Poliția a supravegheat 1.117 ordonanțe de protecție. O problemă importantă este însă respectarea acestora: Poliția a constatat 418 încălcări ale ordonanțelor de protecție, față de 298 în anul precedent, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 40%.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru