Pe stadionul raional „Atlant” din Cahul s-a desfășurat competiția cu tematică preventivă „Școala Securității pentru copii – Împreună reducem riscurile”. La eveniment au participat șase echipe din raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia, precum și din municipiul Comrat și raioanele Ceadîr-Lunga și Vulcănești. Fiecare echipă a fost formată din 12 tineri, însoțiți de antrenori și reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Participanții au fost salutați de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Direcției pentru Situații Excepționale Cahul și ai Direcției Generale Învățământ Cahul.
În cadrul competiției, tinerii au trecut prin trei probe practice și interactive, care au inclus simulări ale intervențiilor în situații de urgență. Îmbrăcați în uniforme de salvatori, aceștia și-au demonstrat spiritul de echipă, rapiditatea și capacitatea de reacție.
La finalul concursului, locul I a fost obținut de echipa din Ceadîr-Lunga, locul II a revenit echipei din Giurgiulești, iar locul III a fost ocupat de echipa din Vulcănești.
Potrivit organizatorilor, activitățile au avut scopul de a familiariza participanții cu regulile de comportament în situații de risc și de a promova cultura securității în rândul copiilor și tinerilor.
Evenimentul a fost organizat de Direcția pentru Situații Excepționale Cahul, în parteneriat cu Consiliul Raional Cahul și AO CMAID, care a asigurat participanții cu prânz cald.