Tinerii din Cahul preiau președinția Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova

Tinerii din Cahul preiau președinția Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova

Consiliul Raional de Tineret Cahul a obținut președinția Rețelei Naționale a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova (RNCLTM), în cadrul conferinței naționale a organizației. Această realizare reprezintă o mare responsabilitate și o oportunitate de a reprezenta vocea tinerilor din întregul raion.

„Suntem gata să muncim, să reprezentăm și să facem vocea tinerilor auzită. Mulțumim tuturor pentru susținere. Împreună putem transforma ideile în acțiuni și acțiunile în schimbări durabile”, au declarat membrii Consiliului Raional de Tineret Cahul.

RNCLTM constituie o platformă ce reunește Consiliile Locale ale Tinerilor de nivel raional și municipal, asigurând comunicarea între tineri și autoritățile publice centrale. Rețeaua oferă sprijin metodologic și suport instituțional structurilor reprezentative ale tinerilor la nivel local.

Anunțuri de pe piatasud.md

Prin activitatea sa, RNCLTM promovează participarea tinerilor în dezvoltarea comunitară, în procesul decizional și în stabilirea parteneriatelor între tineri și autoritățile publice, considerând implicarea acestora un catalizator al schimbărilor pozitive în comunitățile din Republica Moldova.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru