Juristul și fost consilier prezidențial Antonie Popescu a transmis o scrisoare deschisă ministrului moldovean al Educației, Dan Perciun, în care avertizează asupra impactului negativ al unei astfel de decizii, inclusiv asupra relațiilor bilaterale româno-moldovene.
„Această desființare prin comasare nu este o soluție, ci o nouă problemă. În primul rând, una de încredere în relația cu Galațiul și cu Bucureștiul”, afirmă Popescu în mesajul adresat oficialului moldovean.
Universitatea din Cahul a fost înființată la finalul anilor ’90 ca parte a unui program de cooperare transfrontalieră susținut de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și de autoritățile române. Proiectul a avut ca scop extinderea spațiului academic românesc în regiunea Prut–Nistru și sprijinirea educației în zonele limitrofe Ucrainei.
În contextul actual, Antonie Popescu propune transformarea universității din Cahul într-o extensie a Universității din Galați, ca alternativă la desființare.
„Universitatea din Cahul ar putea deveni prima instituție universitară de pe teritoriul dintre Prut și Nistru integrată funcțional într-un spațiu academic european”, susține acesta, reamintind că instituția deservește și studenți din sudul Basarabiei și regiunea Odesa, afectată de conflictul din Ucraina.
Până la această oră, Ministerul Educației din Republica Moldova nu a oferit un punct de vedere oficial referitor la propunerea venită din România.
Planul de integrare a Universității din Cahul în UTM a fost anunțat de MEC la sfârșitul anului trecut și include crearea Centrului Universitar „Bogdan Petriceicu Hasdeu” la Cahul, cu asigurarea locurilor bugetare pentru studenți, menținerea salariilor cadrelor didactice și finanțare anuală pentru investiții în infrastructură. Ministerul argumentează că această măsură ar consolidă învățământul superior în regiunea de sud a țării, afectată de declin demografic și scădere a numărului de studenți.
Totodată, reprezentanți ai comunității universitare din Cahul, autorități locale și experți din mediul academic se opun planului, avertizând că autonomia instituției este esențială pentru dezvoltarea regiunii și că reorganizarea a fost anunțată fără consultări prealabile extinse. În decembrie 2025, la Cahul au avut loc proteste și apeluri publice pentru păstrarea statului de universitate autonomă.