Un primar pasionat de lectură și un scriitor român, la aceeași masă. CHILL ajunge la Cahul

Un primar pasionat de lectură și un scriitor român, la aceeași masă. CHILL ajunge la Cahul
sursa: CHILL Festival by FILIT

Festivalul CHILL va ieși pentru prima dată din Chișinău și va ajunge la Cahul, unde este programată o întâlnire dedicată literaturii, istoriei și actualității.

Evenimentul îl va avea ca moderator pe primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, cunoscut și pentru pasiunea sa pentru lectură. Potrivit organizatorilor, edilul citește peste 100 de cărți pe an.

Invitatul întâlnirii va fi Varujan Vosganian, scriitor, economist și președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Discuția va aborda teme precum literatura și istoria, memoria, geopolitica, relațiile dintre Est și Vest, dar și transformările prin care trece lumea contemporană.

Întâlnirea va avea loc în cadrul CHILL Festival, care ajunge astfel, în premieră, la Cahul, într-un format ce își propune să aducă în fața publicului personalități din domeniul culturii și al vieții publice.

794791223_944405005386696_2203361183262410495_n.jpg

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru