În curând, în Moldova va fi implementat un nou Sistem de Gestionare a Deșeurilor Solide, o soluție eficientă pentru un mediu mai curat. A fost lansată licitația pentru selectarea companiei care se va ocupa de proiectarea și construcția infrastructurii de gestionare a deșeurilor în Regiunea 5: Ungheni, Nisporeni și Călărași. Tot în această lună vom începe licitația și pentru Regiunea 8: Briceni, Edineț, Dondușeni și Ocnița, curând asta vom face în toată țara.
Astfel, fiecare gospodărie va primi doua tomberoane: unul pentru deșeurile reciclabile (plastic, hârtie/carton, metal) și altul pentru cele nereciclabile. În același timp, pentru sticlă vor fi amenajate platforme speciale, ușor accesibile pentru toți locuitorii. Deșeurile vor fi colectate de autospeciale moderne și transportate la stații de transfer, unde materialele reciclabile vor fi procesate, iar cele organice transformate în compost.
Proiectul „Deșeuri Solide în Republica Moldova” mai prevede construirea centrelor regionale de gestionare a deșeurilor cu depozite ecologice, stații de transfer și de sortare, echipamente moderne și soluții sustenabile care protejează mediul și îmbunătățesc calitatea vieții. Datorită eforturilor din ultimul an, terenurile pentru viitoarele stații de transfer și depozitare au fost deja identificate în toate cele 6 regiuni ale țării.
Amintim că, în aprilie 2025, au fost lansate studiile de fezabilitate pentru Regiunea 4 (mun. Chișinău și raioanele Strășeni, Ialoveni, Hîncești, Criuleni, Anenii Noi și Orhei) și RMD7 (Bălți, Drochia, Rîșcani, Glodeni, Florești, Fălești, Sîngerei, Soroca, Șoldănești, Rezina și Telenești).
În RMD1 (Cahul, Cantemir, Taraclia, Ceadâr-Lunga, Vulcănești și UTA Găgăuzia – Comrat) se creează operatorul regional de salubrizare, care va asigura colectarea și tratarea deșeurilor pentru o regiune mai curată. Tot aici, terenurile necesare sunt transferate în proprietatea statului, pentru a începe proiectarea și construcția infrastructurii.
Pentru RMD2 (Leova, Cimișlia, Basarabeasca, Căușeni și Ștefan-Vodă) se elaborează studiul de fezabilitate.
Ministerul Mediului va construi un sistem modern de gestionare a deșeurilor, pentru sate și orașe mai curate, natură protejată și o viață mai sănătoasă.