Pe 22 mai 2025, la Cahul a avut loc o vizită de documentare a lucrărilor de alimentare cu apă și canalizare, parte a unui amplu proiect de infrastructură finanțat din fonduri externe. La eveniment au participat primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene la Chișinău – partenerii și finanțatorii principali ai proiectului.
Oficialii au vizitat mai multe șantiere din oraș, inclusiv stația de epurare, unde au evaluat, împreună cu antreprenorii, stadiul actual al lucrărilor și termenele de finalizare.
„Astăzi am avut o vizită de monitorizare la mai multe șantiere care sunt în desfășurare în municipiu. Am discutat cu echipele de lucru și partenerii internaționali despre progresele înregistrate și pașii următori. Îi îndemn pe cetățeni să fie receptivi, să colaboreze cu întreprinderea „Apă-Canal” și să identifice resurse pentru conectarea la rețelele nou construite”, a declarat primarul Nicolae Dandiș.
Proiectul, a cărui valoare totală depășește 54 de milioane de euro, este finanțat integral din granturi oferite de Guvernul Germaniei și Uniunea Europeană și are drept scop modernizarea infrastructurii de apă și canalizare din Cahul, în beneficiul cetățenilor și al mediului.