Oieritul – o îndeletnicire pe cale dispariție
Aurel Caisîn este unul dintre puținii ciobani care au mai rămas în s. Manta, raionul Cahul. A învățat „profesia”încă de mic, de la un unchi și de la un vecin, care îl rugau să-i ajute la oierit.
Când s-a întors din armată, s-a angajat la ferma colhozului, iar după proclamarea independenței și-a creat propriul business – o stână.
-”Mi-s dragi oile. M-am atașat de ele încât nu le-am mai putut lăsa. De mic îmi plăcea să le hrănesc, să le cresc – să fie frumoase, ca nimeni să nu aibă oi ca ale mele. Chiar și atunci când am fost plecat peste hotare, în Rusia, sunam și îi spuneam feciorului cum să le îngrijească. Îmi trimitea poze”…
Stâna lui Nea Aurel este amplasată pe moșia satului Manta, nu departe de localitate, într-un loc pitoresc. Am mers la stâna lui Nea Aurel în ajunul Paștelui, în perioada când ciobanii au mai mult de lucru decât de obicei – pregătesc mieii pentru vânzare.
Cu anii, realitățile s-au schimbat. La fel și prioritățile gospodarilor. Înainte sătenții aveau câte 5-10 oi, dar între timp au renunțat la ele.
–”Oamenii le-au vândut pentru că s-au schimbat prețurile, sunt probleme cu nutrețul. Nu mai eprofitabil. Auzim mereu că ciobanii au mulți bani, dar nimeni nu a făcut calcule să vadă cât costă întreținerea unei oi și care sunt veniturile generate. Dacă e să socoți – nu e mare profit.”
Principala problemă e cu nutrețurile. Un cioban responsabil adună din vară nutrețul: lucernă, porumb… ca iarna să hrănească oile îndeajuns. Deține peste un hectar de teren, seamănă porumb și tot nu este suficient din roadă să hrănești animalele. În fiecare an procură câteva mii de baloturi de lucernă și paie pentru a scoate oile din iarnă.
– ”Până ies oile la pășune, trebuie să le hrănești. Niciodată nu știm când vine perioada pășunatului – iarna poate fi mai lungă sau e secetă și nu crește iarba. Nu vreau ca în luna mai, când le voi scoate la păscut să nu se poată ține pe picioare”.
Acum în sat mai sunt vreo 6 stâne – mai mari sau mai mici. Gospodarii nu mai țin oi, ele toate aparțin ciobanilor, iar oieritul a ajuns un business de familie.
Nea Aurel a transmis meseria unuia dintre feciori –lui Mihai. Împreună au grijă de oi – le hrănesc, le mulg și merg cu ele la păscut. O problemă mare e că oamenii nu vor să muncească. Nu vrea nimeni să devină cioban la stână.
– ”Mulți aleg să stea mai bine la bar decât să vină să muncească cu oile, să câștige un ban. Stau acolo prin centru… Primăria le dă ajutoare de șomaj, că nu au unde să muncească. Dar de lucru este, doar că ei nu vor să lucreze. Cine vrea – mereu găsește posibilități.”
Trăiește practic la stână. A amenajat și un bordei săpat în pământ, care să-i țină iarna cald, iar vara răcoare. Cel mai greu e iarna. Când e foarte frig, nu poate lăsa oile singure la stână. Practic toată stâna e construită de Nea Aurel.
– ”Dacă le vindem și noi, ce va rămâne? Vacile au fost vândute toate, vindem oile și mergem cu toții să stăm la baruri și să nu ne ocupăm cu nimic?”
Când am ajuns la târlă ne-au întâlnit 2 dulăi mari și foarte neprietenoși. Pe teritoriu, printre oi și miei, se mai plimbau 2 „paznici” de vreo 7 luni și mai mulți căței.
Înainte câinii erau folosiți nu doar pentru a păzi oile, dar și pe imaș, la păscut. Acum câinii doar păzesc stâna de străini și de animalele răpitoare rămase prin zona noastră. Lupi nu au mai fost văzuți demult prin regiune, dar au rămas șacalii.
Nea Aurel ne-a povestit că nu mai merge cu câinii să pască oile, deoarece apar conflicte cu vânătorii, care dau vina pe câinii ciobanilor că distrug fauna, prind iepurii sălbatici și păsările.
Pandemia nu i-a afectat prea tare afacerea. Dacă înainte, mai ales în ajunul Paștelui, ciobanii vindeau mieii speculanților, acum mieii sunt vânduți direct de la stână.
– ”Înainte îi vindeam și la piață, dar acum, de când s-a închis,am înțeles că e mai bine să-i vând singur. Oamenii aleg să îl cumpere direct de la ciobani. În sat nici nu mai sunt atâtea oi cum erau înainte. Au rămas puține”.
Când mieii sunt înțărcați, ciobanii au mai mult de muncă. Oile trebuie mulse de trei ori pe zi. Asta înseamnă că de 3 ori pe zi se face brânza. De aceasta se ocupă soția Ecaterina. Brânza e făcută după tehnologia veche, cu cheag din mațe de porc, așa cum făceau bătrânii. A încercat și cheag „de magazin”, dar brânza nu e la fel de bună.
Brânza o vinde de acasă, de mult nu o mai scoate la piață. În toți acești ani de activitate, a adunat clienți fideli, care vin direct și procură brânza.
Nea Aurel ne-a spus că, atât cât îl vor ține picioarele, va continua să muncească și să crească oi. A încercat să plece la muncă peste hotare – în Rusia, dar a revenit. Nu a stat mult acolo. În Moldova se poate lucra, mai ales când munca îți aduce satisfacție. Toată nădejdea este la feciorul Mihai, care deja și-a asumat o mare parte din responsabilitățile de la stână.
În fiecare an, în Republica Moldova, numărul capetelor de oi scade cu aproximativ 10 mii.
