Blocul Chirurgical al Spitalului Raional Cahul, inclus în lista clădirilor ce vor fi eficientizate energetic prin proiectul INSPIREE

Blocul Chirurgical al Spitalului Raional Cahul, inclus în lista clădirilor ce vor fi eficientizate energetic prin proiectul INSPIREE

Blocul Chirurgical al Spitalului Raional Cahul se regăsește pe lista preliminară a celor 30 de clădiri publice din întreaga țară care urmează să fie reabilitate în cadrul proiectului internațional INSPIREE – Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică.

În total, 30 de clădiri publice din 10 orașe diferite ale țării, cu o suprafață totală de peste 90.000 m², urmează să fie reabilitate, cu sprijinul Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD, credit de 30,0 milioane EUR) și al Guvernului Federal al Germaniei (grant de 38,7 milioane EUR) prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare KfW.

Proiectul are ca obiectiv transformarea instituțiilor medicale și educaționale din Republica Moldova, pentru a le oferi condiții moderne, eficiente energetic și adaptate nevoilor actuale ale pacienților, medicilor, profesorilor și studenților. Pentru Spitalul Raional Cahul, modernizarea blocului chirurgical înseamnă mai mult decât o renovare: va fi o investiție directă în sănătatea și siguranța comunității.

Blocul Chirurgical din Cahul funcționează de ani de zile în condiții care implică cheltuieli mari de întreținere și un consum energetic ridicat. Reabilitarea va aduce spații mai sigure, mai bine dotate și mai prietenoase atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți.

Instituții medicale care vor fi reabilitate:
Spitalul Raional Hîncești – Blocul Terapeutic
Spitalul Raional Fălești – Blocul Consultativ
Spitalul Raional Căușeni – Blocul Consultativ și Terapie Acută
Spitalul Raional Orhei – Blocul Pediatric
Spitalul Raional Florești – Blocul Boli Contagioase
Spitalul de Psihiatrie Bălți
IMSP Drochia – Blocurile A-1, A-2, B-1, B-2
Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, mun. Bălți
Spitalul Raional Ungheni – Blocul Chirurgical
Spitalul Raional Cahul – Blocul Chirurgical
Instituții de învățământ și cămine studențești:
Universitatea de Stat din Moldova – Cămin 1, 3, 19
Universitatea Tehnică a Moldovei – Cămin 2, 15, 16Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” – Blocurile de studii 4 și 5
Școala Profesională nr. 5 și nr. 6 – Cămine
Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” – Blocurile A și B
Centrul de Excelență în Economie și Finanțe – Cămin 1
Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea Alimentelor Bălți – Cămin 2
Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie – Cămin 3
Centrul de Excelență în Construcții – Cămin 1
Centrul de Excelență în Industria Ușoară – Cămin 2

Anunțuri de pe piatasud.md

Aceasta este o listă preliminară, care va fi confirmată după realizarea auditorilor energetice pentru fiecare clădire din listă. Instituțiile au fost propuse de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației și Cercetării, având în vedere necesitatea stringentă de reabilitare, dar și cheltuielile mari pentru resursele energetice și întreținerea acestor clădiri. Lista finală a instituțiilor beneficiare va fi publicată după finalizarea auditorilor energetice ale clădirilor.

Proiectul INSPIREE subliniază o coordonare puternică a donatorilor care promovează cooperarea europeană și cofinanțarea pentru realizarea dezvoltării durabile și consolidează angajamentul Moldovei față de integrarea în Uniunea Europeană. Proiectul este susținut de JEFIC (Joint European Financiers for International Cooperation), o inițiativă de colaborare între instituțiile europene bilaterale de finanțare.

Proiectul „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică (INSPIREE)” este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei al Republicii Moldova și UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru