Consiliul Raional Cahul caută șef pentru Direcția Economie și Atragerea Investițiilor. A fost lansat concursul

Consiliul Raional Cahul caută șef pentru Direcția Economie și Atragerea Investițiilor. A fost lansat concursul

Președintele raionului Cahul a anunțat concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de șef al Direcției Economie și Atragerea Investițiilor din cadrul Consiliului Raional Cahul.

Persoana selectată va avea responsabilitatea de a conduce, planifica, organiza și coordona activitatea direcției, având un rol important în elaborarea și implementarea politicilor de dezvoltare economică ale raionului.

Printre principalele atribuții ale viitorului șef se numără analiza situației economice și sociale din raion, monitorizarea aplicării actelor normative și a deciziilor autorităților publice, elaborarea indicatorilor de prognoză pentru dezvoltarea economică și socială, întocmirea programelor de dezvoltare socio-economică și evaluarea gradului de realizare a acestora. De asemenea, acesta va fi responsabil de elaborarea bugetului direcției.

La concurs pot participa persoanele care:

  • dețin cetățenia Republicii Moldova;
  • cunosc limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică utilizate în teritoriu;
  • au capacitate deplină de exercițiu și nu au împlinit vârsta de 63 de ani;
  • întrunesc condițiile prevăzute de legislația privind funcția publică;
  • dețin studii superioare de licență în domeniul economic;
  • au cel puțin trei ani de experiență profesională în domeniu.

Candidații trebuie să cunoască legislația specifică domeniului, să posede competențe de operare la calculator (Word și Excel), iar cunoașterea limbii engleze constituie un avantaj.

Totodată, sunt solicitate abilități de analiză, planificare, organizare, coordonare, comunicare eficientă, monitorizare și soluționare a problemelor.

Actele necesare

Dosarul de concurs trebuie să includă formularul de participare, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de perfecționare, copia carnetului de muncă, certificatul medical, cazierul judiciar și, după caz, documente care confirmă activitatea de voluntariat.

Certificatul medical și cazierul judiciar pot fi înlocuite, la depunerea dosarului, cu declarații pe propria răspundere, urmând ca documentele originale să fie prezentate în termen de cel mult 10 zile de la desemnarea câștigătorului.

Termen-limită

Dosarele pot fi depuse până la 14 august 2026, inclusiv, la sediul Consiliului Raional Cahul, municipiul Cahul, Piața Independenței nr. 2, biroul 410. Persoana responsabilă de recepționarea dosarelor este Tatiana Tricolici, care poate fi contactată la numărul de telefon 0299 31410.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru