La Cahul începe tradiția serilor de cinema în aer liber. Primul film va fi „Ratatouille”

La Cahul începe tradiția serilor de cinema în aer liber. Primul film va fi „Ratatouille”
sursa: Centrul Municipal de Tineret Cahul

Centrul Municipal de Tineret Cahul dă startul unei noi tradiții de vară – „Seara de Cinema” în aer liber, organizată în Parcul Central „Grigore Vieru” din municipiul Cahul.

Deschiderea sezonului va avea loc pe data de 6 iunie 2026, începând cu ora 19:30, iar primul film proiectat va fi animația „Ratatouille”.

Organizatorii pregătesc un program distractiv pentru participanți, care va include activități precum volei, jocuri Jenga, stand-up, muzică și proiecția desenului animat în aer liber.

Reprezentanții Centrului Municipal de Tineret îi îndeamnă pe locuitorii orașului, de la cei mici până la adulți, să participe împreună cu prietenii, rudele și vecinii la evenimentul care marchează începutul sezonului estival.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Cahul și își propune să transforme serile de vară într-un spațiu de socializare, relaxare și divertisment pentru comunitate.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru