Locuitorii satului Andrușul de Sus au participat la o activitate de informare privind regulile de circulație și utilizarea în siguranță a mijloacelor de transport alternativ.
Acțiunea s-a desfășurat în centrul localității, în cadrul campaniei naționale „Transport alternativ”, cu participarea reprezentanților Inspectoratului de Poliție Cahul, ai Bibliotecii Publice Andrușul de Sus și a specialistului din domeniul Protecției Copilului.
În cadrul întâlnirii, cetățenii au fost informați despre regulile pe care trebuie să le respecte utilizatorii de trotinete, triciclete, ATV-uri, motocultoare și alte mijloace de transport alternativ.
Polițiștii au explicat inclusiv care este vârsta minimă pentru utilizarea anumitor vehicule, în funcție de capacitatea motorului, în ce situații este necesar permisul de conducere și care sunt principalele obligații ale conducătorilor în trafic.
De asemenea, au fost abordate aspecte privind echipamentele de protecție, regulile de circulație și elementele la care trebuie să fie atenți cetățenii atunci când procură un astfel de mijloc de transport.
Participanții au avut posibilitatea să adreseze întrebări specialiștilor și au primit pliante cu recomandări pentru prevenirea accidentelor și protejarea vieții și sănătății participanților la trafic.
Organizatorii subliniază că informarea corectă și respectarea regulilor de circulație sunt esențiale pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței în trafic.