piatasud.md

Poliția vine cu noi detalii despre accidentul tragic din Cahul în care un copil de 6 ani și-a pierdut viața

Poliția vine cu noi detalii despre accidentul tragic din Cahul în care un copil de 6 ani și-a pierdut viața
Imagine simbol

În aceastǎ searǎ, în jurul orei 17:00, Poliția a recepționat un apel telefonic prin care a fost anunțată că în municipiul Cahul, pe strada Doinelor s-a produs un accident rutier.

În urma cercetărilor preliminare s-a stabilit că, victima, un copil de 6 ani a început traversarea neregulamentară a carosabilului (în afara marcajului sau a indicatorului care permite trecerea), moment în care a fost tamponat de un Opel condus de un bărbat de 39 de ani.

În urma impactului, minorul a suferit multiple leziuni corporale și a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Cahul, unde a fost internat, însă, din nefericire, a decedat la scurt timp.

Conducătorul auto deține permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului și a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

La acest moment se întreprind toate măsurile necesare pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii accidentului.

Facem apel repetat cǎtre adulți sǎ monitorizeze și sǎ însoțească minorii, în special la traversarea carosabilului, transmite Poliția Republicii Moldova.

Reamintim că un accident rutier grav s-a produs astăzi pe strada Doinelor, unde un copil de 6 ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un automobil. 

ziuadeazi.md