În acest weekend, polițiștii de frontieră au desfășurat acțiuni intense în zona de sud a țării, în cadrul operațiunii „TRITON-2025”, reușind să contracareze trei cazuri de braconaj piscicol pe râul Prut. Patru persoane din raionul Cahul au fost surprinse pescuind ilegal în plină perioadă de prohibiție, iar alte unelte de pescuit interzise au fost ridicate de autorități.
Primul caz a fost înregistrat în seara de 4 aprilie, când o ambarcațiune suspectă a fost observată în fâșia de protecție a râului Prut. Polițiștii de frontieră au interceptat barca în care se aflau doi bărbați, de 37 și 38 de ani, din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul. Asupra acestora a fost găsită o plasă monofilament de 50 de metri, folosită frecvent în activitățile ilegale de pescuit.
Al doilea incident a avut loc în dimineața zilei de 5 aprilie, când alți doi bărbați, de 44 și 45 de ani, tot din Vadul lui Isac, au fost surprinși pescuind cu ajutorul unei plase monofilament asemănătoare. Aceștia au capturat aproximativ 100 kg de pește din specia fitofag. Potrivit anchetei, suspecții au antecedente legate de încălcarea legislației privind regimul de pescuit.
Al treilea caz s-a petrecut în noaptea de 7 aprilie, când au fost descoperite cinci plase monofilament în albia râului Prut, fiecare cu o lungime de circa 500 de metri. Autorii nu au fost identificați la fața locului, însă cercetările sunt în desfășurare.
Toate persoanele identificate au fost sancționate cu câte 12 unități convenționale pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, conform art. 332, alin. 1 din Codul Contravențional. Uneltele de pescuit și captura au fost transmise Inspecției pentru Protecția Mediului Cahul pentru continuarea investigațiilor și aplicarea măsurilor legale.
Reamintim cetățenilor că în perioada 1 aprilie – 14 iunie 2025 este instituită perioada de prohibiție, în care este interzis:
-
pescuitul în obiectivele acvatice piscicole naturale;
-
aflarea în apropierea acestor ape cu unelte de pescuit;
-
utilizarea mijloacelor de transport acvatic de către persoane fizice.
Poliția de Frontieră îndeamnă populația să respecte legislația și să contribuie activ la protejarea resurselor naturale ale țării. Informații actualizate despre regimul de frontieră pot fi accesate pe www.border.gov.md.