„Cea mai apropiată patrulă”: cum se reorganizează Poliția din Republica Moldova

„Cea mai apropiată patrulă”: cum se reorganizează Poliția din Republica Moldova

Poliția Republicii Moldova trece la un nou model de organizare, construit pe principiul „cea mai apropiată patrulă”. Această schimbare va permite reacții mai rapide la urgențe și intervenții mai prompte în sprijinul oamenilor, dar și întărirea capacităților de prevenire a infracționalității.

Reorganizarea introduce nivelul regional în structura Poliției, prin instituirea a trei direcții Nord, Centru și Sud. Astfel, Inspectoratul General al Poliției va avea o coordonare mai clară între nivelul central și cel local, cu delimitarea precisă a responsabilităților subdiviziunilor specializate, regionale și teritoriale.

Această reformă nu se limitează la schimbări administrative, ci urmărește orientarea Poliției către comunitate, printr-o prezență mai vizibilă în teren, intervenții timpurii în situații de risc social și o utilizare mai responsabilă a resurselor publice. Regionalizarea creează premise pentru reducerea cheltuielilor administrative, creșterea transparenței instituționale și direcționarea resurselor către acțiuni cu impact direct asupra siguranței oamenilor.

Anunțuri de pe piatasud.md

Transformarea Poliției este parte integrantă a Strategiei naționale de reformă a administrației publice și corespunde obiectivelor Programului de guvernare, care vizează modernizarea instituțiilor statului, descentralizarea operațională și optimizarea cheltuielilor. Implementarea este planificată etapizat, până în anul 2028.

Scopul final al reformei este unul strategic și durabil: o Poliție mai apropiată de oameni, capabilă să răspundă rapid la urgențe și să contribuie activ la creșterea siguranței publice în Republica Moldova.

ziuadeazi.md
Susțineți financiar proiectul nostru