Noua carte a publicistului cantemirean, Ion Domenco, cu titlul “Vatra cântecului și dansului popular” este o fascinantă poveste despre tezaurul cultural, folclorul, tradițiile datinile și obiceiurile populare ale neamului românesc, păstrate și promovate cu dragoste și dăruire de către directorul căminului cultural din satul Bucuria, raionul Cahul, Gheorghe Raicu, distinsă personalitate, om cu demnitate și verticalitate, inițiator și promotor al Festivalului regional al cântecului și dansului popular ”La vatra horelor bucuriene”, ajuns la cea de-a 33 (!) ediție.
Iată ce spune despre sine, în acest context însăși Gheorghe Raicu:
„Iubesc tradițiile și de aceea sunt mereu în căutare de noi cântece, dansuri populare, de oameni care mai păstrează creații populare din străbuni; de locuri în care aceste inestimabile perle populare încă se mai păstrează vii. Din păcate, sunt din ce în ce mai puține asemenea locuri, iar asta mi se pare cu adevărat regretabil și chiar periculos pentru societatea noastră, or, odată ce ignorăm semnificațiile bogate ale tradițiilor noastre, practic distrugem, încet, dar ireversibil, însăși temelia identității noastre naționale. Pentru mine tradițiile sunt importante pentru că mă ajută să imi reamintesc de unde vin, de familie, de emoții frumoase și răscolitoare, ce sunt transmise din tată-n fiu. Dincolo de asta, consider că dacă mă bazez pe tradiții și pe valori, îmi construiesc mai bine și mai trainic, personalitatea, căci, dacă sincer, aceasta îmi ajută să mă definesc într-un mod mai autentic”.
…Probabil, prea puțină lume cunoaște faptul că Gheorghe Raicu a pus bazele faimosului Festival cântecului și dansului popular ”La vatra horelor bucuriene” încă în îndepăratul déjà an 1991, când țărișoara noastră traversa o perioadă de tranziție, de reformare și restructurare în toate domeniile vieții social-economice și culturale, când tânărul nostru stat făcea primii pași pe calea suveranității și independenței, atât de rău privită de forțele oculte, imperiale, care au dezlănțuit, în 1992, sângerosul război de pe Nistru.
Iată că, în acele zile zbuciumate, tânărul pe atunci Gheorghe Raicu, proaspăt director al căminului cultural din satul Bucuria, Cahul, a decis…să inițieze un Festival al cântecului și dansului popular cu participarea colectivelor folclorice din sudul republicii, ca, peste câțiva ani să devină o adevărată și veritabilă vatră a folclorului românesc, la care, anual, în luna lui Gustar, își dau concursul ansambluri folclorice din raioanele Cahul, Cantemir, Leova, Hâncești, Comrat, precum și de dincolo de Prut. Scena Festivalului de la Bucuria-regional, dar care se vrea internațional! - a fost o pistă de promovare a tinerilor artiști, interpreți și dansatori, aici au concertat vedete din republică, precum și împătimiți de frumosul melosului popular din mai multe județe din România. Aici cântă și dansează moldoveni și bulgari, găgăuzi și ucraineni, pe care îi unește dragostea pentru creația populară. E îmbucurător că aici vin şi meşteri populari, ce acoperă cu o aură magică armonia şi farmecul festivalului; că melomanii i-au admirat aici pe interpretul de muzică populară, băştinaș din Burlacu, Gheorghe Niciforeac, fraţii Ion şi Veaceslav Bânzari, un șir de artiști din România ș.a.
Tot în contextul activităţilor de conservare şi promovare a valorilor naţionale, acum câţiva ani, în incinta căminului cultural din sat a fost inaugurat un muzeu etnografic, unde au fost expuse şi continuă să fie colectate obiecte casnice, unelte de muncă, documente, fotografii din trecutul localităţii, astfel că sătenii, copii și tineri au o adevărată carte de căpătâi din istoria meleagului, din care pot „citi” despre ziua de ieri şi de azi a părinţilor, buneilor şi strămoşilor. La îndemnul şi cu participarea activă a lui Gheorghe Raicu, aici se petrec şezători,lecturi,diverse activităţi cultural-artistice.
Conducătorul artistic al ansamblului etnofolcloric „Bucuria”, Dumitru Cicanci, ne mărturisi că, pe lângă faptul că este un artist împătimit de tot ce e frumos, Gheorghe Raicu este şi un pedagog iscusit, care ştie să găsească „cheiţa” spre sufletul fiecăruia. Şi nu numai pentru că a absolvit Școala de iluminare culturală din Soroca, a făcut psihologie şi pedagogie la Universitatea de Stat „B.P.Hasdeu” din Cahul, dar şi pentru că este un dascăl înnăscut, cu mare dragoste pentru oameni. De ani buni este sufletul colectivului etnofolcloric „Bucuria”, conducător al Grupului vocal “Ioan Vodă” în cadrul Centrului de Creație a Copiilor din satul Zârnești, Cahul.
Fosta colegă de clasă a lui Gheorghe Raicu, din şcoala satului Cania, Nina Simion, avea să ne spună că, printre ai clasei, Gheorghe se deosebea prin dragostea sa faţă de activităţile extraşcolare, cele care ţin de tradiţii, datini şi obiceiuri populare. Ţin minte, spune Nina, că anume el a fost acela, care a organizat pentru prima dată umblatul cu Pluguşorul în seara lui Sfântul Vasile, cu Colindul, Steaua, cu Semănatul, iar de curând, am aflat că își dorește să reînvie o frumoasă tradiție din sudul țării-Lăzărelul. Era inventiv, sufletist:împreună ne meşteream măştile, Buhaiul, făceam, din stuf, costum pentru Urs, cu care colindam întreg satul. A fost ceva interesant, de neuitat, chiar dacă unii colegi se uitau la toate astea altfel...
…În carte găsim și mesaje sincere, inspirate ale primarei satului, Viorica Mocanu, personalități marcante din raionul Cahul, artiști, muzicieni, care-l definesc pe Gheorghe Raicu ca pe o persoană obişnuită, dar care, dincolo de aparenţe, este Om cu suflet mare, un Artist cu har Dumnezeiesc, un talent aparte, care munceşte în permanenţă, cu perseverenţă, pentru a-şi atinge scopul nobil – de a culege, a promova și conserva pentru a lăsa urmașilor cât mai multe cântece şi dansuri, datini şi obiceiuri populare. Nu toţi, probabil, ştiu că dinastia Gheorghe Raicu este Laureat al mai multor ediţii ale concursurilor şi festivalurilor raionale de cântec şi dans popular, al Festivalului Dinastiilor „La izvorul Osoiencelor”, ediţiile 2012 şi 2014, participant al Festivalului Naţional al Doinei etc.
În cadrul unei emisiuni televizate „O seară în familie”, dumnealui spunea că:
„Melodiile populare ne fac mai buni, mai blajini, ne însufleţesc şi ne înfrumuseţează inima, ne dau noi puteri, speranţe, îndemnându-ne la fapte nobile...Vor trece anii şi multe se vor schimba, alţi artişti vor interpreta aceste cântece înălţătoare, ce nu vor muri niciodată, pentru că se transmit din generaţie în generaţie, menţinându-ne ca neam, ca naţiune. Nu pot trece cu vederea şi faptul că în colectiv avem și câteva dinastii. Mă bucur că şi eu personal cânt împreună cu soţia Nina, fiica Victoria, până nu demult a cântat și fiica Georgeta, îi am alături pe nănaşul, cumetri, alţi săteni de-ai mei. Îmi crește inima de bucurie că, în pofida tuturor greutăţilor, ne sosesc, an de an, colective din satele Pelinei, Cucoara, Andruşul de Sus și de Jos, Taraclia de Salcie, Burlacu, Zârneşti, Manta, Văleni ș.a.,comunele Pleşeni, Cania, Cociulia din Cantemir, ansambluri populare din raioanele Comrat, Taraclia, fiecare dintre care prezintă adevărate comori folclorice - dansuri, cântece mai vechi si mai noi, de o valoare aparte, în final, învrednicindu-se de semne de gratitudine”.
…Cu acest dor şi dragoste de neam, de rădăcini, de strămoşi am crescut, am păşit pe calea vieţii, spune Gheorghe Raicu, cel care din fragedă copilărie a fost fascinat de frumuseţea inepuizabilului nostru tezaur folcloric, din izvorul căruia a sorbit, nesăţios, vraja cântecului şi jocului popular, reuşind să transmită, împreună cu soţia Nina, pedagog dedicat, dar împătimită şi ea de melosul românesc acest fior şi fiicelor Georgeta şi Victoria, care, spre bucuria părinţilor, au îndrăgit cântecul, jocul popular, scena satului, fiind de ani buni participante la Festivalul „La vatra horelor bucuriene”, iniţiat de tatăl lor acum 33 de ani.
…Nu înzadar, în melosul popular românesc găsim versurile:“Să ne prindem toți în joc/La lumina celui foc”, nemaivorbind de celebra, monumentala Horă a Unirii a bardului de la Mircești, Vasile Alecsandri, care ne îndemna: “Hai să dăm mână/ Cei cu inima română/Să-nvârtim hora frăției/Pe pământul României…”, acest Imn al Unirii însemnând nu doar un simplu dans, dar și un cântec al deșteptării naționale, un frumos simbol al unității naționale, al legământului sacru al neamului nostru pe acest pământ, care ne aparține, unde suntem stăpâni pe veci, cât va răsuna dangătul clopotelor de la Putna…”.
Autor: Pavel Popa, Institutul de Filologie al AŞM, Maestru în Artă
