În perioada 3–9 noiembrie 2025, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Regionale Sud au notificat 15 evenimente, fiind documentate 18 persoane care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova.
Potrivit datelor operative, printre încălcările înregistrate se numără:
- 1 caz de trecere ilegală a frontierei de stat din Ucraina în Republica Moldova, comis de 4 persoane;
- 6 persoane sancționate contravențional pentru încălcarea regimului în punctul de trecere și a zonei de frontieră;
- 2 cazuri de contravenții în domeniul circulației rutiere;
- 3 cazuri de încălcare a regulilor de ședere sau intrare în Republica Moldova de către persoane străine;
- 1 caz de nerespectare a regulilor privind vinieta;
- 2 persoane cercetate pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false.
De asemenea, în perioada raportată, polițiștii de frontieră din DR Sud au desfășurat 7 misiuni comune cu reprezentanții Serviciului Grăniceresc al Ucrainei și 13 patrulări comune cu angajații Poliției de Frontieră Române.
Acțiunile întreprinse fac parte din eforturile continue de asigurare a securității la hotarele țării și de prevenire a încălcărilor regimului de frontieră.