La 20 februarie 2026, Inspectoratul de Poliție Cantemir, Direcția Generală Învățământ Cantemir și AO „Pas cu Pas regiunea Sud” au semnat un Acord de colaborare cu o durată de un an, având ca obiectiv consolidarea cooperării interinstituționale în beneficiul comunității educaționale din raion.
Acordul urmărește sporirea participării active a elevilor, cadrelor didactice, cetățenilor și reprezentanților societății civile în dezvoltarea actului educațional, precum și susținerea formării competențelor profesionale și promovarea unui mod sănătos de viață în rândul tinerilor.
Parteneriatul este fundamentat pe principii clare de cooperare:
legalitate;
egalitate și nediscriminare;
transparență;
implicare activă și responsabilă a tuturor părților.
Prin acest demers comun, instituțiile semnatare își propun să dezvolte inițiative educaționale și comunitare integrate, să consolideze dialogul dintre școală, poliție și societatea civilă și să contribuie la crearea unui mediu educațional sigur, incluziv și orientat spre performanță.
Semnatarii își exprimă convingerea că acest Acord va genera rezultate concrete în creșterea gradului de responsabilitate civică, prevenirea comportamentelor de risc și promovarea valorilor democratice în comunitate.